Stimați cititori,

Din motive medicale temeinice întrerup seria pamfletelor pentru o vreme. M-a pus la pământ vara aceasta nenorocită cu călduri teribile la care inima mea a început s-o ia razna și mi-a prilejuit într-una din diminețile trecute, așa pe la ora șapte o plimbare gratuită cu salvarea cea roșie de la SMURD direct la Urgențe unde o doctoriță simpatică dar mai ales pricepută m-a tras de urechi înapoi de la pieptul celei cu coasa. Acum stau cu furtunașul de oxigen în nas și visez la zăpezile ce vor fi la iarnă. Dumneavoastră vă doresc multă, multă sănătate fiindcă de abia când ajunge omul în starea mea de acum vede cam cât valorează. 

Cu cele mai bune gânduri,

Ioan Mititelu

Cum se iubeau Zoe şi Tipătescu

Pamflet 060

Şi s-a întâmplat până la urmă, ca-n povestea ceea cu ţiganul care a vrut şi el să facă o baie copilului, dar puradelu’ îi mâncase săpunul. Exact aşa s-a întâmplat şi în sistemul de învăţământ românesc. Reforme peste reforme, fiecare reformă fiind urgent reformată de altă reformă până se pare că totul a fost trimis la reformare pe timp nedefinit. Cred că demnă de ţinut minte pentru profesori a fost doar măgăria aceea cu tăierea sporurilor şi salariilor în 2010, acţiune propusă de votatul şi protejatul lor Traian I-ul de Murfatlar, ocazie cu care amărâţii de profesori au pierdut cam 40% din venituri. Cred că unii şi-ar fi închipuit că profesorii ar fi cârcotit, ar fi dat cu catalogul de pământ şi ar fi luat ca pe vremuri calea codrului, dar ţi-ai găsit?

Dovadă va rămâne stenograma ceea a discuţiei dintre Băsescu şi Funeriu, ministru de atunci al educaţiei, când a fost întrebat dacă după ce le-a tăiat 25% din salariu, profesorii mai vin la şcoală. Probabil vă amintiţi că Băsescu, aflând că ei tot vin în continuare la şcoală, urgent precum comandorul de pe puntea mineralierului a recomandat ferm să le mai taie încă 25% şi încă 25%, până nu a mai rămas nimic, dar profesorii tot veneau în continuare la şcoală.

Mintea cea pătrunzătoare şi ageră ca briciul nemţesc a şefului de atunci a statului român, a găsit imediat soluţia: să-i pună să plătească taxă la intrarea în şcoală. Dar se pare că nici asta, nu i-a lecuit pe profesori de venitul la orele de curs. Ştiţi că eu cam tândălesc mai toată ziua fiind la pensie, aşa că în lipsă de altceva, fac tot felul de studii. Tocmai completasem un studiu aprofundat, privitor la compatibilitatea folosirii esenţei de dovlecei, la maşinile de Formula 1, când iată problema aceasta parcă se cerea singură să fie cercetată şi trasă o concluzie universal valabilă, pentru învăţământul românesc. Cu toată seriozitatea de care sunt în stare, (că sunt extrem de serios în ceea ce fac puteţi s-o întrebaţi şi pe nevastă-mea), m-am pus pe studiu.

Întrebarea de bază era simplă, simplă ca salata de roşii: ce-i mână pe aceşti nenorociţi ai sorţii, care după ce au făcut o facultate, două, unul sau două masterate, poate chiar başca un doctorat, să se încăpăţâneze de a veni într-un loc din care nu au de câştigat la prima vedere nimic. Zile şi nopţi am lucrat la studiul respectiv, dar pot să vă asigur că am găsit răspunsul.

Acesta era simplu ca oul lui Columb şi se enunţă doar în câteva cuvinte simple, vin ca să se distreze. Da aşa cum vă spun, vin să se distreze şi ei săracii în nişte vremuri atât de stresante. Şi cum au aflat pe pielea lor că nimic în timpurile noastre nu este la modul gratuit, sunt dispuşi chiar să plătească la intrare. Vin la şcoală în timpuri aşa de grele, ca să-şi descreţească frunţile cu umor de calitate.

Nici Caragiale, Muşatescu, Mark Twain, Jerome K Jerome, Ilf şi Petrov, cu tot neamul lor adormit, sau neadormit, nu ar fi în stare să scrie un umor de calitatea la care au ajuns s-o producă elevii români, în timpurile acestea atât de moderne ca rezultat al marilor reforme în educaţie şi a drepturilor acordate ( ca de exemplu, doar elevul are voie să bată şi chiar să schilodească profesorul, fiindcă invers e de belea). Pentru a-mi ilustra ceea ce am spus mai sus, voi reda în continuare câteva mostre de umor al elevilor, scrise în lucrări de control şi teze, care mi-au întărit convingerea că am dreptate în concluzia trasă.

Citiţi aceste mostre de umor, la care eu nu am contribuit de fel şi spuneţi şi dumneavoastră, dacă nu merită să plăteşti, pentru a descoperi chiar la origini asemenea inimitabile „perle de cultură”:

  • Poezia „Sburătorul” de Ion Haş Rădulescu este un omagiu adus aviatorilor români.
  • Poetul îşi aştepta iubita ca împreună să cutremure o barcă.
  • Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viaţa sa.
  • Capitala SUA este Casa Albă.
  • Romanii i-au bătut crunt pe cartilaginezii din Cartagina.
  • Animalele sălbatice trăiesc în pădurea zoologică.
  • Punctul este o linie redusă la minimum.
  • În caz de accident nu trebuie să fugi de la locul faptei fiindcă victima, dacă nu e lovită fatal, poate reţine numărul maşinii.
  • Marin Preda a avut viaţă ca o pradă, de aceea a compus „Delirul”. Scriitorii care se consumă mult, mor.
  • Războiul de 100 de ani a durat puţin mai mult.
  • Ghiţă o omoară pe Ana cu propria lui mână, băgându-i gheara până-n gât.
  • Răscoala începu spre seară şi ţăranii îşi aprinseră lanternele ca să vadă drumul spre ciocoi.
  • Ţăranii loveau în boier cu ce aveau ei: cu una, cu alta…
  • Lui Ion, Florica nu-i aparţinea în întregime, fiindcă ceva din ea era şi a lui George Buluc.
  • Sublocotenentul Roşu avea un singur ficat şi ăla găurit în trei părţi de un singur glonte.
  • Sergentul Ionescu era un om bun dar avea pingelele de la cizme rupte de intrau gloanţele prin ele!
  • Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de neatenţie a pazei de coastă.
  • Nilul este un fluviu rămas de pe vremea faraonilor.
  • Unul numit Don Quijote, a inventat o instalaţie eoliană care producea vânt.
  • Sângele soldaţilor curgea dar el punea degetul pe gaura unde intrase glonţul şi sângele nu mai curgea.
  • Soldatul Ionescu avea o misiune importantă: belea ochii la avioane.
  • Încleştarea era mare. Aviaţia germană făcea des atacuri infanteristice.
  • La Otopeni erau numai gropi şi avioanele le ocoleau şi tunarii trăgeau după ele în zig-zag.
  • Şi tunarul ochi bine şi lovi avionul cu ţeava tunului.
  • Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la 300 de pagini în sus.
  • Şi bietul Eminescu, scârbit de bişniţa societăţii sale şi că Veronica Micle ii făcea fiţe, intră într-o etapă nouă pe care mi-e ruşine s-o spun.
  • Tudor Şoimarul era apt de luptă, cu vizita medicală făcută.
  • Dragu-mi era satul meu şi pomul unde lega mama porcul! – citat din „Amintirile” lui Creangă.
  • Eminescu este un mare clasic, pentru că se studiază între pereţii claselor.
  • În versurile: „Ce-ţi pasă ţie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?” poetul ne vorbeşte despre aspectul fiinţei cu care Luceafărul este în gagicăreală şi ea îi spune ca nu ştie daca va fi al ei sau va fi altul.
  • Romanul „Răscoala” este conceput de Liviu Rebreanu sferic, pentru că începe şi se termină cu imaginea burţii lui Rogojinaru, care seamănă cu o sferă.
  • La Humuleşti Ozana curgea limpede fără prea mari frământări sociale şi politice.
  • Moş Dănilă îşi făcu rugăciunea către Dumnezeu după ce muri.
  • Ştefan cel Mare a avut o soţie cuminte care sta în palat şi îl aştepta sa vină de la lupte ca să pună masa.
  • În acest text se analizează trăsăturile vitelor de la plug, căci aceste obiecte – boul şi vaca – sunt cele mai valoroase ale ţăranului.
  • Ion pleca spre casa Anei Baciu cu gândul la figuri mari ce se fac numai noaptea.
  • Pe lângă această poezie Nichita Stănescu a mai scris şi un ou şi o sferă.
  • Legile nescrise ale satului sunt respectate cu stricteţe de Vitoria, Gheorghiţă şi câinele lor.
  • Metoda folosită de Ion pentru a pune mâna pe pământul Anei este însărcinarea.
  • Când eroul muri împuşcat de nemţi pe câmp, simţi miros de mărar şi de pătrunjel.
  • El mergea pe bicicletă cu picioarele goale, băgate în portbagaj.
  • Când veni fata, băiatul îi mângâie pisoiul.
  • Personajele principale din povestirea „O oră din august” sunt: ofiţerul Roşu şi avioanele nemţeşti.
  • Pe aeroportul Otopeni se luptau nemţii cu americanii, iar românii trăgeau, cu succes, când în unii, când în alţii.
  • Creangă a scris poveşti ca: „Cocoşul babei”, „Găina leneşă”, „Punguţa cu bani mărunţi”, „Lupul şi capra”.
  • Ciobanul „Mioriţei” a spus ca la cap să-i puie diverse categorii de fluiere.
  • Mulţimile de boieri exploatatori îşi ţineau banii numerar în pungi. Haiducii îi atacau şi îi uşurau de bani în toate baladele.
  • Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu.
  • Alexandru Lapuşneanu s-a ţinut de cuvânt atunci când a spus: de mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu! Dovadă că azi cel mai întâlnit nume este Popescu.
  • În final, plăieşii, se predau în mod eroic, lăsând cetatea neamţului.
  • Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeşte politicos, dar cu obrăznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci. Când Baiazid îl întreabă arogant „Tu eşti Mircea?”, domnitorul român nu se pierde cu firea şi îi răspunde la fix: „Da-mpărate!”
  • Împăraţi cu care lumea nu putea să se mai împace au venit şi la noi în România şi au cerut pământ şi de băut, dar cum veniră s-a lămurit cu cine are de-a face şi s-a dus de-a berbeleacul cu pleava spulberată, c-au rămas doar câteva de bucăţi de eniceri şi spahii fugind, dintre care este amintită „înspre Dunăre, o mână.”
  • Călin ţine de mână mireasa care are părul lung de fericire. Ea luptă să pună mâna pe dragostea flăcăului.
  • Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889.
  • Este vorba de peripeţiile lui Robinson Crusoe după ce pleacă din Troia.
  • Arhimede a fost grec de neam şi a murit aşa de barbari de fascişti hitlerişti. Asta când el studia în palatul său din Grecia. Şi cum el studia a intrat un soldat şi a zis „dămio”. Şi a zis Arhimede ca nu es. Aşa a zis hitleristu nu eşi şi a băgat baioneta în el. Dar multe principi de fizică a rămas de la Arhimede printre care principiul lui Arhimede.
  • Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasă fiind jefuit de nişte oameni invidioşi.
  • Sahara se afla aşezată pe un nisip uscat, lipsa apei având în zonă o prezenţă statornică.
  • În pădurile Amazoniei trăieşte o junglă fioroasă.
  • Capitala Olandei este jumătate la Haga, jumătate la Amsterdam.
  • Toate răscoalele au cerut pământ care era ţinut sub talpă de boieri.
  • Optica se ocupă cu studiul ochelarilor.
  • Coşbuc ne spune liric că boierii să nu mai lovească în cei dezbrăcaţi şi goi, mai bine să le dea pământ arabil.
  • În multe poezii O. Goga a scos în evidenţă natura şi treieratul pe căldură.
  • Călinescu ne-a lăsat o carte foarte groasă, în care arată cum s-a înfiinţat literatura română şi ce scriitori au lucrat la origini.
  • Lucian Blaga povesteşte în versuri că pe vremea sa era atât de linişte că dacă mergeai pe apă nu te scufundai iar în pomi se auzea cum creşteau sicrie.
  • Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
  • Răscoala de la Bobâlna a început pe un deal şi s-a terminat în 1438.
  • După ce luptă mult timp, soldatului îi căzură creierii într-o gamelă.
  • Contemporanii lui Eminescu l-au urmărit ca să-i ghicească filozofia şi ca să-i caute nod în papură.
  • Din lumea satului ţâşnesc figuri memorabile ca: pupăza, cireşul şi altele care au completat acţiunea operei.
  • Versul „de la străbunii mei până la tine” explica distanţa în km, care exista între poet şi rudele sale ce trăiau undeva la ţară.
  • La începutul fiecărei poezii eminesciene stă plantat câte un tei mai gros sau mai subţire în funcţie de câte strofe are poezia.
  • Şi eroul, ca să nu fie găsit, se ascunse într-o pititoare.
  • Soldaţii îi urmăreau pe nemţi şi, cum îi vedeau că se urcă în avioane, săreau călare pe tunuri şi îi urmăreau pe tot aeroportul.
  • În drama „Apus de soare” Ştefan cel Mare era aşa de bătrân, încât picioarele nu-l mai ţineau, dar el mergea înainte cu inima.
  • Ceahlăul este situat sus pe munte.
  • Moş Dănilă sta pe vine să prindă vulturii de pene.
  • Fabula descrie povestea unui căţel amărât şi prost care se deda la peregrinări gratuite în spatele boului.
  • Zoe şi Tipătescu se iubeau pe la spate.
  • Împăratul avea o grădină şi în fund un măr.

Şi lista aceasta umoristică ar putea continua până hăt departe, dar eu consider, că aş putea pune clar aici un QED (Quod erat demonstrandum, adică, ceea ce era de demonstrat, s-a demonstrat) şi să vă las pe dumneavoastră, pe care vă consider măcar tot atât de inteligenţi ca mine, dacă nu cumva mai inteligenţi, să judecaţi dacă am avut sau nu dreptate.

De asemenea, vă rog să luaţi aminte la marile realizări obţinute în cultura copiilor noştri de actualul sistem educaţional. Fiindcă se anunţă, noi şi noi reforme în domeniu.

Cine ştie la ce ne mai putem aştepta în anii următori…

Dacă baba avea măcar un …

Pamflet 059

Ce tânără şi frumoasă mai era România prin anii 1970! Plesnea de sănătate şi duduia pământul pe unde călca, înflorind în urmă tot felul de flori frumoase şi folositoare poporului acesta, care nu mai văzuse aşa ceva şi tare ar fi vrut să mai vadă, fiindcă altul îi era obiceiul. Vechiul obicei era să stea doar cu nasul în mocirlă şi boierii să le dea românilor  la gioale când aveau chef.

Cu o floare, în păru-i blond şi feeric reuşise să-i seducă pe mulţi dintre cei care stăpâneau peste  întinse mări şi ţări apusene. Şi uite aşa chiar şi un Nixon cât era el de coşcogea  preşedintele SUA şi-a lăsat bucătăreasa acasă pe malul Potomacului şi avenit în România ca să mănânce direct la faţa locului, un pui la ceaun dumnezeit cu mujdei, nişte sărmăluţe în foi de viţă, sau un mic Made in Roumania bine tăvălit prin muştar.

Nu mai departe decât ditamai regina Angliei cea care de obicei nu-i ajungi nici cu prăjina la nas, şi-a lăsat deoparte aerele ei de englezoaică sadea, şi cu cea mai mare deferenţă i-a plimbat pe alde Ceauşescu prin toată Londra lor capitalistă, cu caleaşca regală, ceea ce trebuie s-o recunoaştem, la foarte puţini şefi de state din lumea aceasta le-a fost dat să aibă parte de o asemenea cinste.

_Ceausescu

Dar vorba ceea „Fosta-i lele, când ai fost” că după o cădere spectaculoasă a nivelului de trai a populaţiei în anii optzeci urmată de o operaţie reuşită de extirpare a lui Ceauşescu, operaţie dispusă, organizată, plătită de Occident şi adusă la îndeplinire cu deplin succes de infantilul popor mioritic, fata cea mândră numită România a început să decadă, să ologească  şi să îmbătrânească în ritm galopant. Uitaţi-vă numai ce rău a mai ajuns săraca în zilele noastre! Hulită şi înghiontită din toate părţile, violată de toţi golanii lumii, numai pilelea şi osul, rămasă fără dinţi şi cu păr doar în urechi şi în nas, molfăie doar pe furiş, la diferite intervale, câte o halcă mizeră aruncată în scârbă de FMI, halcă nenorocită şi împovărătoare pe care hoitarii banilor, o numesc tranşă de împrumut, doar aşa ca să pară că este ceva de natură mai omenească.

cersetor

Stând ea, România noastră cum a luat obiceiul din 89 încoace, cinchită şi umilă la capra podului dinspre Occident, iată că deodată dinspre vest, se aude sunetul sinistru al tobelor de război şi a megafoanelor care anunţau cu groază „Vin ruşii!”. Băteau în tobe nu numai francezii şi britanicii, ci şi germanii şi alte naţii, başca americanii cei care de altfel bat în draci toba războiului zi şi noapte de la invadarea Coreii de prin anii ’50 încoace. Deodată baba noastră, bătrâna România, asemenea armăsarului de război, care ajuns gloabă pe moarte aude goarna regimentului sunând atacul, a ridicat semeaţă capul, adulmecând în aer chemarea la luptă.

Dar problemele de a merge la război, au apărut imediat pentru baba noastră. A descoperit că-i lipseşte chiar şi minimul necesar pentru a merge la război adică ştiţi şi dumneavoastră vorba „Dacă baba avea măcar un c… , ar fi mers şi la război.” Adică ar fi trebuit, să aibă măcar un exemplar din bijuteriile pe care bărbaţii adevăraţi, care merg la război, le au în dublu exemplar.

Ne-ar fi trebuit acum un fiu isteţ al naţiunii care să ştie precis câte „bijuterii” au bărbaţii, unde sunt situate şi peste care din distracţie să nu dea aiurea câte un şut atunci când îi vine cheful. El ar fi ştiut că nu suntem pregătiţi de război. Dar ca nişte mirese nesatisfăcute, unii politicieni  hârşiţi  ca dracu’ prin toate cotloanele politicii, ţipă de zor ca apucaţii că ruşii vor să ne atace şi baba trebuie să meargă neapărat la război, fiindcă de când Marea Britanie i-a implantat babei pe post de bijuterie bărbătească, o fregată, are dreptul şi obligaţia morală(?!?) să meargă la război.

Fregata cu pricina, un fel de copaie plutitoare aruncată de britanici la fier vechi, şi cumpărată de români la preţ de iaht regal de lux, numită  Regele Ferdinand, nu este echipată pentru a face faţă unei misiuni de luptă în teatrul de operaţiuni.

Din cauza deficienţelor, de dotare militară de luptă – nu are un sistem de rachete navale, ci doar un mic tun  care poate face la nevoie un voios Bum! dar pagube ioc, un sistem de lansatoare de torpile tip 1942 la care a fost uitată achiziţionarea torpilelor necesare sau banii au fost furaţi, cine mai ştie. Fregata va putea fi folosită cel mult pentru blocarea navelor civile complet neînarmate, tăindu-le la modul hotărât calea. Sperăm din toată inima ca ruşii să nu înceapă războiul în următorii douăzeci-treizeci de ani, timp suficient ca românii să monteze arme moderne pe fregata lor, cum ar fi:

– Aruncătoare de smoală topită, apă clocotită şi ulei de rapiţă nerafinat superfierbinte, arme  de mare precizie fiind dotate cu sistem de ochire PLM5 (Praştie cu Laser Modernizată model 5).

– Una grupă de 109 şi cu sergentul 110 măciucari vasluieni înarmaţi cu ghioage ghintuite, model ScM1475 (Ştefan cel Mare 1475, varianta bătălia de la Vaslui).

– Un nou sistem de luptă antisubmarin pe bază de mănuşi de box marca Doroftei 43 (43 este pus doar aşa ca să rimeze şi să facă impresie).

– Un pluton de 21 de marinari care ştiu să înjure meşteşugit în limba rusă. Aceştia vor constitui baza luptei împotriva ruşilor, care după câte s-a observat, sunt foarte simţitori la înjurăturile de mamă fiindcă ţin enorm la maica lor Rusia. Dacă-i înjuri de mamă aşa cum trebuie şi tu eşti pe puntea unei fregate de nu pot să te ajungă, de necaz îşi bagă singuri unghia-n gât şi adio rus în viaţă. Metodă garantată şi brevetată în România!

– Redenumirea ofiţerilor navei, drept lasere de mare precizie şi dotarea lor cu ochelari de cal pentru văzut departe în viitor.

– O ghicitoare din familia Mamei Omida pe post de radar care să ghicească din timp unde sunt duşmanii şi care este calea cea mai sigură de scăpare.

– Montarea unui cârlig performant în partea din faţă a navei şi unul în partea din spate pentru folosirea unei şufe de remorcare de ultimă generaţie, astfel încât Fregata Ferdinand să poată fi dusă spre teatrul de război de un trauler de pescuit care apoi se va duce în treaba lui în Atlanticul de Nord la peşte, iar la cârligul din spate se va ataşa o şufă suficient de lungă pentru tragerea la nevoie înapoi a  fregatei în portul Constanţa.

Specialiştii români în marinărie, în frunte cu fostul marinar şef de la Cotroceni sunt convinşi că a noastră va fi izbânda fiindcă fregata  Regele Ferdinand este aptă şi în măsură să facă la propriu valuri prin Marea Neagră cum nu s-au mai văzut de pe timpul argonauţilor.

Desigur va face numai valuri fiindcă în materie de luptă este perfect capabilă să facă cel mai straşnic fâs.

Meserie veche, calcule noi

Pamflet 058

Declar cu mâna pe proiectul nenorocitului de Cod Fiscal aflat de atâta vreme în durerile facerii, că de azi, data cutare din calendarul creştin, mi-am pierdut orice încredere în clarviziunea guvernului român de a mai aduce în plus bani la buget, prin neluarea în calcul a unei valoroase dar ce zic eu, inestimabile avuţii naţionale, ale căror venituri, se pierd precum nisipul în găurile negre ale economiei paralele, sau cum ar zice dom’ zombi Mugur Isărescu, neimpozitate. Vă rog numai, ciuliţi urechile şi veţi auzi cum se şopteşte pe la colţuri, că veniturile în această ramură sunt extrem de consistente, dar aşa cum am spus, nu sunt luate în calcul la PIB, în procentajul dezvoltării ţării şi ceea ce este mai dureros nu sunt luate în seamă pentru impozitarea ceea teribilă de care ANAF-ul a promis că nici morţii nu scapă (iar eu îi cred pe cuvânt fiindcă românul când e s-o facă lată, o face foarte lată).

Dar dacă tot m-am luat aici de vorbă, staţi aşa niţel să vă explic, de unde mi-a venit mie această neîncredere, această îndoială ce poate arunca o pată asupra eficienţei guvernamentale ca să nu suspectaţi gratuit, că mă supăr precum văcarul pe sat, pe onorabilii strategi guvernamentali. Mai zilele trecute făcând ordine în debara mi-a căzut în mână o gazetă mai veche în care se vorbea că o tânără din Piteşti, (cu numai 23 de primăveri trecute pe cartea de identitate), prestatoare a meseriei despre care vreau să vă vorbesc, meserie care cică ar fi cea mai veche meserie din lume, se spune că a dat de bucluc. Bucluc mare şi de actualitate!

Primăria a declarat-o „în insolvenţă“, (adică în faliment personal), din cauza unor amenzi de aproape juma’ de miliard în bani vechi. Motivul: prostituţie (horibile dictu pentru o meserie aşa de serioasă şi mai ales bănoasă).

Deci dacă este bine instrumentat cazul, adică s-ar face creştineşte o „eşalonare” a datoriei, tot ce ar mai „produce” fătuca asta falimentară, multă vreme de-acum încolo, s-ar duce direct la coşniţele fără fund, mereu cu creştere negativă ale statului român. Ziceam şi eu aşa ca omul visător, dacă ar fi bine instrumentat cazul, adică dacă statul ar avea, în vreun fel, control asupra veniturilor fetei.

Dar fiindcă deocamdată se vede clar că n-are, fie că vrea, fie că nu vrea, fata lucrează în continuare la negru. Totuşi eu, gânditorul de după colţ, având mereu o viziune pozitivă asupra mersului treburilor publice în ţara asta, cred că s-ar putea face ceva, o chestie productivă care să aducă şi bani la buget şi să mai scadă procentul de şomeri la suta de locuitori.

În speţă, eu propun legislativului ca meseria ilegală a domnişoarei cu pricina, să nu fie niciodată legalizată ci să fie menţinută în starea aceasta, fiindcă doar aşa ar putea genera, (sau menţine), multe locuri de muncă.

amuzama

Păi, numai gândiţi-vă: un poliţai necesar s-o urmărească, un altul să o aresteze de câte ori prestează, (desigur numai în cazul în care nu prestează taman cu el), încă unul mai mintos (având mai multe clase elementare) care să scrie amenda, un contabil calificat cu licenţă de ASE care să ţină socoteala „intrări-ieşiri”, o casieră cu studii medii economice care îi taie chitanţă şi încasează suma, una să numere banii, angajarea la primărie a unui funcţionar special care-i să ţină la zi condicuţa de restanţe iar pentru dirijarea eficientă a celor mai de sus pentru postul de şefi la fiecare sector cred că s-ar găsi câte un loc, bine remunerat, în problema cu pricina pentru rudele politice, sau de sânge ale primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean, ministrului de resort, diferiţi parlamentari interesaţi şi fără discuţie măcar o rudă de-a preşedintelui României.

În felul acesta, la modul cel mai democrat cu putinţă, mai mănâncă şi gura lor o pâine, în loc să îngroaşe turmele fenomenului infracţional şi evazionist, sau a persoanelor din şomaj, nu-i aşa?

Ştiu că unii dintre voi, care încă nu aţi ajuns la înaltul nivel politic introdus în ţara noastră la timpul său de defunctul partid PD-L (neagră fie-i amintirea în veci!), veţi sări în sus ca arşi la auzul unei asemenea propuneri, motivând că, pentru fraierii care plătesc impozitele şi taxele la zi, întreţinerea unui asemenea sistem birocratic, ar costa enorm pe fiecare plătitor cinstit, când numai recuperarea de către stat a acestei datorii ne va ustura mai ceva, decât am fi luat, cu toţii, vreo boală ruşinoasă de la „domnişoara” cu pricina, sau colegele ei de breaslă.

Că doar banii ăia, cu care ar fi plătiţi cei de mai sus, (ca şi demnitarii cei cu salarii triplate, parlamentarii şi toţi guleraţii statului, de altfel), doar ca s-o frece la rece, în loc să facă ceva cu adevărat util, nu tot de la noi vin…

Şi pentru ca unii politicieni „grei” ai ţării, să nu mai fie surprinşi (cum a fost şi este moda chiar şi acum), prin stenograme cu brăcinarii în vine, după vizitele de rigoare pe la diverse regine ale frumuseţii, convertite bine-mersi în curve cu condicuţă (carnet) de partid – de stânga, de dreapta, dedesubt sau deasupra, ce mai contează, deci să nu fie surprinşi în flagrant, vorba ceea, cu delictu-nţepenit în mână, doar de mila lor îmi calc pe inimă şi mai fac o propunere: legalizarea prostituţiei, care pe lângă multe avantaje (cum ar fi de exemplu întărirea relaţiilor conjugale), prin impozite şi taxe aceasta ar aduce un purcoi de parale la buget.

Da, legalizarea prostituţiei ar aduce la buget un total, de… staţi aşa ca să calculez: eNşpe mii de prostituate x 20 zile lucrătoare pe lună x 5 clienţi pe seară x 24% (TVA) = excedent la buget, mărirea PIB, salarizarea mărită, pensiile mărite, autostrăzi peste tot, joc şi voie bună pe meleagurile mioritice, asta numai din TVA, başca impozitul de 16%!

Deci iată cele două propuneri ale unui contribuabil onest aşa cum mă simt eu şi cum de altfel mă cunoaşteţi şi dumneavoastră. Dacă văd mişcându-se ceva în această problemă, este posibil ca neîncrederea mea în orice guvern român prezent sau viitor să se atenueze.

Dar până atunci…

Cum au apărut băseştii, johannii, pontacii etc…

Pamflet 057

Francezul Paul Valéry spunea că „Statul este prietenul tuturor, duşman al fiecăruia”. Dar nu ştiu ce-or fi făcut înaintaşii noştri, cum or fi făcut, fiindcă pe principiul „părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezesc dinţii” mari păcate se pare că avem noi de tras, că de la Paul Valéry citire, şi până la România guvernare, sintagma aceasta a pierdut pe drum exact jumătate din consistenţă aşa că se poate citi acum doar „Statul este duşman al fiecăruia”.

Eu ca un om de treabă cu frică de Doamne, Doamne, cu taxele şi impozitele plătite la zi, mi-am propus, ca să studiez cum a devenit carevasăzică problema, fiindcă mai pe şest, mai pe faţă, fiţi siguri că eu ţin enorm la francezul Paul Valéry şi nu aş vrea să-i fie chiar aşa terfelită opera de un neamţ oarecare chiar dacă e ditamai Johannis I-ul von Tilişca jupânul actual al României.

Şi aşa după cum mă ştie nea Costică, nea Vasile, nea Gogu ţambalagiul de la cârciuma din colţ şi probabil după cum v-aţi dat seama şi singuri citindu-mă, eu, pentru a scrie ceva, nu m-apuc să dau din prima cu toroipanul ci mai întâi trec printr-o serioasă documentare şi de abia când fenomenul respectiv a căpătat contur clar în mintea mea, trec la fixarea lui în cuvinte.

Profitând de faptul că s-au cam dus marile călduri ale acestei veri, Ponta nu se mai vaită de genunchiul paradit în jocuri profane iar prea obositul nostru prezident la fiecare trei zile tresare aşa deodată  precum calul de cavalerie când aude goarna sunând  atacul şi pleacă talap-talap spre cele zări albastre ţinându-şi strâns consoarta de mână, am trecut la treabă. Având cu siguranţă un IQ mai mare decât numărul pe care-l port la pantofi am intuit imediat că pierderea pe drum a unei jumătăţi de sintagmă gândite şi scrise de Paul Valery se datorează doar faptului că statul este populat de oameni, specie domestică gregară care s-a dovedit sursa tuturor relelor abătute asupra răbdătorului nostru Pământ. Dar cine sunt şi de unde provin membrii  acestei specii atât de nocive?

Ca fire organizată mi-am propus eu chiar de la prima oră a dimineţii ca documentaţia mea să înceapă „ab ovo” adică chiar de la începutul, începuturilor, gândind că numai în felul acesta voi ajunge la adevăr. E normal că pentru a o lua chiar de la început am făcut apel la „mama tuturor cărţilor” adică Biblia, carte ce nu poate fi pusă la îndoială, fiindcă a fost dictată secretarilor (exclus secretarelor, fiindcă ele au fost fufe dintotdeauna şi au greşit la dactilografiat) de însuşi Dumnezeu, stăpânul de necontestat al cerurilor şi pământului, a văzutelor şi nevăzutelor, a întâmplatelor şi neîntâmplatelor, a tuturor oalelor sparte şi a celor pe cale de spargere.

Şi am început cu cartea „Facerea” ca orice bun creştin care citeşte Biblia. Cu începutul, începuturilor, am dat-o în bară chiar de la începutul cărţii, fiindcă fără preaviz Biblia mi-o trânteşte franc: „Dumnezeu a existat dintotdeauna”. Sunt o fire foarte sensibilă, aşa m-a făcut răposata maică-mea (Dumnezeu s-o odihnească în pace!), aşa că m-a umflat pe loc plânsul gândindu-mă că sărmanul individ a fost dintotdeauna singur, fără mamă, fără tată, apărut nu se ştie cum, crescut de izbelişte şi precum spun psihologii, în astfel de cazuri, nu ar trebui să ne mirăm că uneori tam-nisam îi mai sare ţandăra, fără veste, din senin, chiar aşa fără noimă şi atunci ne dă la cap cu câte un car de belele colective. Ce vreţi, e normal să aibă şi el sechele ale unei vieţi singuratice fără iubire părintească, fără cadouri de Crăciun şi căluţi din turtă dulce aduşi de la iarmaroc.

După cum ne „luminează” Biblia, pe atunci nici pe departe nu se punea problema să existe un stat, un Johannis preşedinte sau un Ponta prim ministru, fiindcă Biblia spune clar: „La începutul timpurilor El era singur. În afară de El nu exista nimic. Nici măcar „lumina”, bunăoară.” E normal, zic eu, să nu fi fost lumină fiindcă nici măcar Edison nu fusese inventat.

În Biblie se spune că Universul era pe atunci un fel de „tohu vabohu” ceea ce în traducere liberă ar însemna „talmeş-balmeş”. Ia te uită, exact ca la noi în ţară, cu deosebirea că pe timpul acela, stat de drept ioc, prim ministru ioc, impozite ioc şi nu existau nici instituţii serioase cum ar fi bunăoară DNA, aşa că sărmanul Elohim (care după schimbarea numelui, fără nici o sentinţă judecătorească, a fost retehnologizat şi numit Dumnezeu) se plictisea de moarte, căsca sărmanul, scărpinându-se pe burtă şi râgâind straşnic, băşea fără să-şi facă griji că l-ar auzi cineva şi mai aţipea doar câte o veşnicie, două, fără să i se taie  din salariu.

Până la urmă când deja ajunsese la vârsta venerabilă a bărbii albe adică la vârsta la care IQ-ul este înlocuit de înţelepciune, deşi unele specimene doar îmbătrânesc şi atât, i-a căzut în sfârşit şi lui fisa, cum să iasă din pasa proastă a plictiselii cronice şi gândindu-se că nu se cade ca tocmai el, ditamai Dumnezeul cerului şi al pământului să se prăpădească în plină putere creatoare, de dor şi de urât, atunci conform principiilor marxist-leniniste, care nu apăruseră, dar pe care el le intuia, a trecut la muncă. Şi s-a apucat moşul să creeze.

Aşa este, exact cum spuneţi dumneavoastră, la puterea lui de vajnic Dumnezeu atotputernic cu normă întreagă, ar fi putut, bineînţeles, să le facă pe toate dintr-o dată. Mai ales că le făcea doar cu vorba nu cu sapa, hârleţul sau lopata. Dar se pare că el a fost primul care a pus în practică, vorba lăsată mai apoi moştenire poporului român „Nu face azi, ceea ce poţi lăsa pe mâine”.

Şi a creat moşul tot într-o frenezie şase zile dintr-o săptămână şi de abia într-a şaptea s-a odihnit, nu ca Johannis I-ul von Tilişca al nostru care şapte zile se odihneşte şi restul săptămânii lucrează spre binele poporului român.

Obosea repede cam ca şi prezidentul nostru actual după ce spunea câteva cuvinte ca să creeze ceva şi cred că pentru el era şi mai greu decât lui Johannis fiindcă nu putea merge în concediu în Madeira, nici să fie gâdilat după urechiuşă de consoartă ca să zâmbească frumos la fotograf, nici Neptunul bunăoară nu era pus pe picioare.

După cum se vede din Biblie, moşul era de fiecare dată al dracului de încântat de treaba lui, se lăuda singur, sărea într-un picior, scotea limba, făcea tumbe, că tot nu-l vedea nimeni, mai trăgea câte o duşcă de ambrozie şi nectar îndoite cu whisky, (poate de aceea mai făcea boroboaţe, oricum mai puţine fiindcă nu mai avea şi un Mihalache alături) şi se gândea siderat, cum naiba nu i-a dat în gând atâtea veşnicii de când era să se apuce de toate astea?…

Şi tot aşa a creat bunul Dumnezeu zi de zi câte ceva, până când la urmă chiar în ziua a şasea să facă una boacănă de tot.

Parcă dracul i-a luat minţile şi l-a pus ca să creeze omul, adică tocmai specimenul acela înzestrat cu înclinări spre toate păcatele cerului şi pământului, cel care mai târziu îl va înjura şi terfeli în fel şi chip chiar pe el, singurul şi marele Dumnezeu, omul, care în cumplita-i pornire spre înavuţire, va inventa statul, impozitele, taxele, amenzile, munca la negru, mita, şperţul şi ciubucul, DNA-ul, ANAF-ul, va prăsi băseşti, boci, udre, videni, berceni, Johanni, Mihalachi, Pontaci şi alte lifte din acestea, care ronţăie viaţa muritorilor de rând şi înjumătăţesc sintagma francezului Paul Valery.

Deci stimaţi cititori nu ştiu dacă să pun aici un QED dar sper că aţi urmărit cum a început calvarul nostru de azi. Totuşi, o spun doar pentru liniştea dumneavoastră, că în lumea asta mare poate pe undeva se mai arată, rar de tot, blajinul Dumnezeu cel pe care-l visăm în visele noastre ascunse şi mai există state în care cuvintele lui Paul Valéry sunt încă valabile.

Numai la noi, e ca la noi…

Mai avem parale, să-i cumpărăm sandale?

Pamflet 056

M-au pălit direct în moalele capului căldurile acestei veri cumva bolânde dar vă dau cuvântul meu de vajnic pensionar mare proprietar de dureri de şale că nu au reuşit să mă termine. Şi precum viţelul mort uneori mai dă din coadă, iată că şi eu mişc, molatic dar mişc. Vreau ca anumiţi oameni să observe asta şi să silabisească în barbă cu ciudă celebrele cuvinte ale lui Galileo Galilei „E pur şi muove” dacă le ştiu, dacă nu, e bună şi o înjurătură de mamă. Bineînţeles că unii vor să mă vadă moleşit de tot şi de acest lucru să profite la modul grobian mai ales cei din politica acestei ţări şi să se apuce iar de trăsnăi pe care să nu le semnaleze nimeni.

Până a da vara aceasta teribilă în clocot, eu stăteam la pândă şi zilnic le mai dădeam peste labă când o băgau prea adânc în oala cu smântână, şi măcar în sinea mea îi dojeneam părinteşte folosind cuvinte blajine şi de bun simţ ce aminteau de Dumnezei, cruci, arhangheli, sfinţi, mamă şi alte rubedenii, şi încercam să le bat obrazul îngroşat de atâta stat pe banii noştri la cârma ţării. Oricum, la ora aceasta observaţi că nimeni nu mă ia în seamă fiindcă fiind vară, aleşii noştri, preascumpii (la propriu) noştri aleşi sunt departe, departe, compătimesc alături de tipe siliconate la umbra cocotierilor din alte ţări de soare pline, iar opinia noastră publică, mult sărăcita noastră opinie publică, nu a rămas decât cu zvonurile că vine sfârşitul lumii în septembrie, divorţurile, violurile şi scandalurile sexuale de vară care atrag atenţia atât de mult ţaţelor de ambele sexe pe care le avem în dotare. Multe chestii politice au cam intrat într-un con de umbră dar vorba fostului preşedinte care a lăsat moştenire la Cotroceni multe expresii cu miez din care extragem următoarea „cum dă tulburelu’ reluăm lupta cu Parlamentul, cu Ponta, cu guvernul, le dăm la gioale până cad . Să aibă şi Johannis guvernul lui, ce naiba! După cât de mult a tăcut omul ăsta pentru noi merită şi el măcar atâta lucru.”.

Vară, căldură, plictiseală, bolunzeală, ameţeală, picoteală, minte încleiată şi colac peste pupăză de undeva cârâie ca un corb spre aleşii poporului fantoma Codului Fiscal îngropat în primă instanţă de Johannis I-ul von Tilişca. Acum cică vor să-l revizuiască din nou, probabil pe principiul expus patetic de un personaj caragialesc „Din două, una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc ! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Am zis!”. Şi atunci să-i vezi liberalii noştri cum vor lua hotărârea hăulind, fiindcă ei au demonstrat clar că sunt un partid „serios” şi au puterea de a-şi schimba urgent hotărârile orientându-se la modul inteligent după ce trăsnăi îi mai tună prin cap lui Mihalache cât timp Johannis I-ul von Tilişca se odihneşte după un obositor concediu de odihnă.

Vai, vai ce om obosit mai avem noi în fruntea statului. Păi cum să nu fie obosit domnule, doar nu este construit din oţel nemţesc? Suntem înclinaţi să-i dăm dreptate fiindcă iată ce citim din ziar „In primele opt luni de mandat, preşedintele Klaus Iohannis a făcut 20 de vizite oficiale in străinătate în 12 ţări, precum Franţa, Spania, Belgia şi Italia, petrecând 34 de zile în afara graniţelor, iar alte 16 zile s-a aflat in vacanţe in SUA, Portugalia şi Germania.”

Dumnezeule! Şi după toate aceste drumuri încă mai mişcă, ba uneori, doar săptămânal, chiar a fost auzit scoţând câte un cuvânt întreg, fără să-i fi fost suflat, să-l citească de pe hârtie sau pe prompter. E tare al naibii neamţul nostru, se ţine copăcel chiar după atâta efort! Norocul lui că nu a fost răpus de oboseală, dor şi singurătate a fost că nu se duce fără consoarta aferentă persoanei sale prezidenţiale decât acolo unde şi împăratul se duce de unul singur, încolo o vezi mereu alături precum drăgălaşa coţofană alături de mândrul ei coţofănel pe craca iubirii veşnice. Văd că sunteţi foarte cârcotaşi spunând că de data aceasta avem un preşedinte care ne costă dublu decât orice alt preşedinte. E-roa-re! Degeaba cârcotiţi stimabililor fiindcă nu aveţi dreptate, v-o spun eu p-aia dreaptă, nu ne costă dublu, ci triplu fiindcă peste hotare cucoana trebuie ţinută ca o cucoană mare sadea, în condiţii superioare unui preşedinte singur, iar individa aceasta se pare că are şi bâzdâcul shopingului, adică a cumpărăturilor doar de dragul de a cumpăra. Am mai avut noi un prim ministru care nu se simţea bine dacă nu avea la masă vită Kobe, sau debaraua plină cu unguente (?!?) de i-a rămas numele de primul ministru Unguent şi doar în scripte figura Ungureanu, dar acum ne-am dat dracului, cheltuielile cresc în progresie geometrică atunci când avem o femeie ahtiată după cumpărături pe banii ţărişoarei acesteia nenorocite.

Oare când vom afla şi noi suma aproximativă cât ne costă pe noi toţi drumurile peste graniţă a acestei lipitori naţionale extrem de plimbăreţe? Poate o să aflăm când este foarte târziu că dacă strângeam banii daţi de ea pe sandale ( care cică-i plac al naibii să le cumpere, din cheltuieli de deplasare superumflate ale lui Johannis I-ul von Tilişca, desigur) am mai fi făcut vreun kilometru, doi de autostradă. Atunci iar o să ne simţim precum calicul acela căruia-i fugise puiul cu tot cu aţă şi iar o să fluierăm a pagubă aşa cum am făcut noi de obicei după ce am descoperit pagubele făcute aiurea de politicieni. Ia să-mi spuneţi ce a păţit primul ministru Unguent pentru cheltuielile nesăbuite făcute cât a fost şeful guvernului? Aşa este, aţi ghicit! Nimic! Ba încă a fost şi recompensat cu postul de şef al SIE. Ceea ce înseamnă dacă nu furi mult ajungi la închisoare, iar dacă ai dat tunuri de milioane ţării ăsteia, ai toate şansele să ajungi în poziţii ameţitoare pe scara socială.

Aseară o vecină de scară stătea gânditoare pe banca de la intrarea în bloc. Mi-a destăinuit că se gândea la câte sandale are consoarta prezidentului şi dacă ţara asta mai are parale să-i mai cumpere şi alte sandale.

Nu ştiu la ce concluzie o fi ajuns ea dar eu spun ca Stan Păţitu’ „Nu vă bateţi dumneavoastră capu’ fiindcă deocamdată are balta peşte, iar noi suntem suficient de ameţiţi ca să nu observăm purcoiul de sandale care se tot adună.”

Proprietar al unei găuri negre

Pamflet 055

Vai, ce puţină distracţie era pe timpul Împuşcatului la citirea reclamelor! Cei puţin mai „copţi” cred că vă amintiţi. Reclamele, ce-i drept, nu se prea foloseau, (mai mult reclamaţiile şi notele la Securitate), promoţii ioc, iar omul spunea mulţumesc de o mie de ori dacă găsea pe tejghea şi nu sub ea, ceea ce căuta. Dar a venit libertatea, de fapt voiam să scriu aşa cum doresc unii, Libertatea (cu L mare), dar m-a luat viteza pe dinainte şi am scris aşa cum o percep eu. Acum nu ai decât să te tolăneşti într-un fotoliu (rămas şi acela moştenire de la bunica) să porneşti televizorul sau să deschizi un ziar la întâmplare şi poţi începe distracţia. Iată de exemplu ce scrie aici: Promoţie la hârtie igienică Volare Deluxe Rainbow (rainbow = curcubeu). Ni se recomandă călduros ca s-o cumpărăm motivând că „este un produs complet nou, diferit de toate celelalte produse de pe piaţă şi este o hârtie igienică parfumată şi multicoloră, care aduce o nuanţă de veselie în baie”.

Privind cam cu fără un interes deosebit poza anexată, pot să confirm special pentru dumneavoastră că hârtia aceasta este total diferită de toate celelalte hârtii igienice, care nu sunt nici pe departe ca un curcubeu nici după folosire, că e multicoloră confirm, dar în baie nu prea mai văd cum să aducă o nuanţă de veselie, bucurie şi bună dispoziţie, fiindcă din câte ştiu eu, oamenii, pentru altceva se duc la toaletă, nici într-un caz pentru antren şi voie bună.

Mă tot întreb aşa, ca tot omul care uneori pleacă exact ca din puşcă la baie, cum dracu’, pardon de expresie, să te ştergi la fund cu un curcubeu? Nu, parol, acum vă întreb pe bune, cum să te ştergi cu curcubeul la fund? Oare ce occidental sictirit a ajuns pe cale ştiinţifică la concluzia că oamenii îşi doresc neapărat hârtie igienică tip curcubeu. Cred că era englez desigur, fiindcă doar englezilor le trec prin cap asemenea trăsnăi.

Ei, dacă unii-şi doresc să se şteargă la fund cu un curcubeu vesel şi multicolor, sunt sigur că vor apărea în viitor, tipi care-şi vor dori şi alte sortimente ca de exemplu: hârtie igienică cu îngeraşi, cu pisicuţe, cu căţeluşi, cu trandafiraşi fără ţepi, dar eu unul tare aş mai dori ca să se găsească, fie chiar şi fără preţuri de promoţie, hârtie igienică cu portrete de oameni politici foşti şi actuali cum ar fi Băsescu, Boc, Videanu, Berceanu, Olteanu, Johannis I-ul von Tilişca, Dan Mihalache, membri ai guvernului, Isărescu şi întreg Parlamentul României. Mamăăă, atunci ce veselie şi bună voie ar fi la baie!

Cred că pe hârtia de acest tip ar trebui să aibă locul de onoare mai marii din „seriosul” partid PNL cârpit bine pe la colţuri cu retehnologizaţii din defunctul PDL, partid atât de „serios” în privinţa Codului Fiscal despre care se tot vorbeşte în ultimele zile încât au uitat de mult ce vor. Vă amintiţi că PSD a propus reducerea TVA la 20% da la 1 septembrie 2015 iar ei de colo, nu 20 % ci 19% să fie, c-aşa vrea muşchiul lor liberal şi au votat frenetic cu amândouă mâinile ca să treacă aşa Codul Fiscal, dar după ce Mormăilă de la Cotroceni a trimis din nou Codul Fiscal la Parlament atrăgându-le atenţia că dacă vin la guvernare nu vor mai avea ce fura, aceiaşi oameni „serioşi” liberali sută la sută au început să dea din colţ în colţ, că vezi matale, e aşa, dar nu-i chiar aşa, 19% (pe care ei l-au propus) nu-i sustenabil şi trebuie să votăm din nou, că acum exact ca la oamenii cei mai „serioşi” din lume nu ne schimbăm ideile decât odată la două zile. Un pic mai des decât chiloţii!

Şi trage-i înainte cu sustenabilitatea pentru cei care înţeleg ce-i asta, iar celorlalţi, (cei cu capul din beton armat) li se spune că Ponta ar fi adus ţării un prejudiciu de 11.400 de euro (51.000 de lei) trecându-se încet, încet sub tăcere că una de alde Udrea, de exemplu, numai şpagă a luat dintr-un foc 9.000.000 (nouă milioane!!!) de euro.

Eu nu sunt în guvern aşa că nu-mi prea obosesc preţiosul meu cap căutând sursele din care să vină banii pentru ca totul să fie „sustenabil” şi poporul acesta amărât să simtă cât de cât că trăieşte, dar tot citind eu aşa în ziar iată că dau peste o ştie care l-ar fi făcut pe Johannis I-ul von Tilişca să se învineţească de ciudă, pe ministrul Finanţelor să facă de invidie cel mai scurt infarct din istorie, iar figura de zombi a lui Isărescu să prindă un pic de culoare, fiindcă iată că exista totuşi o taxă posibilă şi au ratat-o. O femeie din Spania, susţine că este proprietara soarelui, prezentând la cerere şi un act de proprietate înregistrat legal la notariat, în acest sens.

Femeia, susţine sus şi tare că are dreptul să ceară o taxă tuturor pământenilor. Este vorba de Angeles Duran din Salvaterra de Mino, care speculând o scăpare în legislaţia mondială, a devenit legal şi fără drept de contestaţie proprietara soarelui. În legislaţia lumii, s-a stipulat clar că nici o ţară nu poate deveni proprietara vreunei planete, sau altui corp ceresc din afara Pământului. Aceasta s-a legiferat când au început zborurile cosmice, ca nu cumva vreo ţară să se declare ca proprietară a unei planete, unde ar fi ajuns primii.

Dar, uite că există şi un dar cu schepsis, legea are o hibă, o hibă la care nu s-a gândit nimeni, nu spune nimic de persoanele particulare. Aşa că persoane particulare diligente au acţionat. Un american, s-a înscris la notariat ca proprietar a tuturor planetelor şi Lunii, ştii aşa la grămadă, să fie, să se găsească… Deştept băiat americanu’ dar şi cel mai deştept om are câte o scăpare. Îi „scăpase” din vedere soarele, aşa că doamna ceea spaniolă, a preluat iniţiativa şi şi-a înscris urgent proprietatea. Gândiţi-vă că Johannis I-ul von Tilişca ar fi avut ideea primul. Ar fi trecut soarele, pe persoană fizică la domnia sa alături de cele şase şapte case şi numai din impozitul de 16% ce l-ar fi plătit ţării (corect de data aceasta nu ca impozitul neplătit pe banii luaţi din meditaţii) oameni ne-ar fi făcut pe noi românii secole întregi.

Mă gândeam să trec şi eu pe la notariat, ca să mă înscriu ca proprietarul ferm al unei găuri negre. Numai că aceasta nu este situată în Univers, ci este situată din păcate în bugetul familiei mele şi de aceea, cred că nimeni nu-mi va contesta vreodată titlul de proprietar deplin al acestei găuri negre, pe vecie.

Aşa că, la naiba cu notarul!

_obama2