Banu-i ochiul…

Pamflet 0006

Cică banu-i ochiul dracului, ptiu, ucigă-l toaca! Dar în lumea contemporană acest ochi detestat doar declarativ în vorbe şi-a găsit urgent un sălaş regesc tocmai unde te-ai fi aşteptat mi puţin, în lumea bisericească. Da aşa este, vă rog să mă credeţi că un vecin al meu l-a văzut chiar pe proprietarul ochiului, pe Bată-l crucea, stând tolănit în umbra clopotniţei şi-şi delecta auzul cu sunetul celest al toacei de mesteacăn uscat, împletit cu sunetul divin al clopotelor de bronz care aduceau imnuri de slavă Celui mai apropiat fost prieten, acum cică duşman, deşi se pare că încă lucrează mână în mână jucând soarta omenirii la câte-o partidă de poker.

Cum El, marele Dumnezeu s-a ramolit cam de tot din cauza mileniilor pe care le poartă în spate, dracul, mult mai tânăr, cam mereu câştigă. Cică doar aşa de ochii lumii şi a Marelui său înaintaş, s-a învăţat chiar să-şi facă şi cruce înaintea partidei duminicale de poker, caz în care gestul de curtoazie îl înmoaie definitiv pe Cel de sus care adoarme mulţumit, fosăind şi băşind iar dracul îşi face mendrele amestecând cărţile omenirii după cum vrea el.

Asta în ceruri, că pe pământ altfel stau treburile. La gradul de tâmpenie colectivă la care au ajuns românii după 1989 procurarea de ochiul dracului de către bisericile şi mânăstirile care s-au înmulţit mai ceva decât ciupercile după ploaie nu  este o problemă. Au descoperit metoda. O metodă simplă şi rapidă, mult mai rapidă decât durează să spui cuvântul şarlatanie şi anume venerarea sfinţilor sau mă rog ce mai rămâne în timp din sfinţi care sunt probabil minuţios tranşaţi după moarte, fiindcă altfel nu ne dăm seama cum a apărut la câte-o mănăstire degetul mare a Sfântului Augustin, sau alte părţi componente de sfânt. Unele părţi probabil sunt clonate fiindcă altfel nu s-ar putea explica existenţa la diferite mânăstiri din lume a 32 de capete ale Sfântului Ioan Botezătorul, capete care toate sunt certificate de experţi că ar fi autentice.

Dar şi cantitatea aceasta de bucăţele de sfinţi este limitată ca tot ce este în lumea materială aşa că românii s-au pus urgent pe făcut sfinţi. Şi fac românaşii sfinţi tot într-o veselie. Unul proaspăt ca pâinea scoasă din cuptor, făcut de curând în pas alergător şi la mare urgenţă se numeşte Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop. Şi la naiba, ce fel de sfânt mai e şi acela care nu face minuni aşa că ăia de la Prislop s-au gândit că dacă nu pun pe piaţă cel mai al dracului sfânt în materie de minuni pierd cursa cu alţii care abia aşteaptă după colţ cu sfântul deja pregătit. Deci cuvântul magic care-i leagă pe popi strâns de ochiul dracului este cuvântul „minuni”, nu minune că un sfânt care a făcut doar o minune nici mama dracului nu-l ia în seamă.

Şi s-a pus nea Arsenie Boca pe făcut minuni la Prislop într-o cadenţă cam una sau două pe săptămână până când jurnalişti de alde Billiboy (pe româneşte Belibou) au prins de veste şi s-au pus pe scris articole pe tema aceasta. Cică Arsenie Boca în exerciţiul funcţiunii sale de sfânt oficial al mănăstirii Prislop, vindecă şchiopii, orbii, surzii şi chiar muţii. Cu primele categorii de handicap nu ştiu şi nu se ştie dacă a avut vreun succes dar se pare că deocamdată a făcut o minune demnă de luat în seamă făcând un mut să vorbească. Mutul acesta i-a fost adus cu alai prezidenţial, escortat de SPP-işti înarmaţi până în dinţi, acompaniat de o damă lejer expirată dar cu nişte genunchi perfect cabalini la vedere, damă care s-a recomandat a fi nevastă-sa. O noapte s-a încordat bădiţa Arsenie Boca proaspăt trecut în rândul sfinţilor să rezolve şi se pare că rezultatul a fost oarecum satisfăcător, a făcut pe loc una bucată minune iar Plăvanul adus cu mare tam-tam a început să vorbească. Cam rar şi dogit dar oricum vorbeşte acum.

Asta se pare că a fost important adică să-l facă să vorbească fiindcă mai apoi s-a constatat că mai bine rămânea mut mai departe fiindcă aproape de fiecare dată când deschide gura spune numai tâmpenii şi nu oriunde ci la microfonul amplasat la înălţimea tribunei prezidenţiale a României.

Lumea s-a crucit mai întâi când a auzit că mutul vorbeşte apoi s-a crucit şi mai tare când a auzit cam ce spune. Când a prins la glas mutul a început să dea dispoziţii parlamentului ce legi să voteze dar să le pice neapărat, a guiţat că vrea un guvern „a lui” (!?!), se plânge că primul ministru face politică externă de capul lui fără să-l întrebe deşi nu ar avea nici un sfat să-i dea, la întâlniri internaţionale o dă cu stângul în dreptul ori spunând tâmpenii care ar prejudicia ţara cum s-a întâmplat la întâlnirea din Polonia, fie confundă Marea Neagră cu Marea Mediterană spre deliciul ascultătorilor avizaţi şi asta nu oriunde ci la ditamai forumul Uniunii Europene în care se căutau căi de salvare a  emigranţilor ce vin în Europa pe Marea Mediterană. Ca şi Eba cea bolândă care la o sesiune a Consiliului Europei când se vorbea despre economia Spaniei ea s-a urcat la tribună şi a început să citească poticnit şi penibil dintr-o fiţuică ceva despre Oceanul Arctic până a fost întreruptă de preşedintele de şedinţă atrăgându-i-se atenţie că bate câmpii.

Tot aşa şi Plăvanul nostru cu pricina, deşi era vorba despre emigranţii de pe Marea Mediterană el s-a pus pe enumerat ce face România pentru ca Marea Neagră să fie în continuare Mare Neagră. Şi se pare că tâmpeniile debitate de proaspătul dezlegat la vorbă din cauza unui sfânt care este încă în faza de frenezie a minunilor vor continua cine ştie până când.

Ziarişti ca alde Billiboy (pe româneşte Belibou) reiau tâmpeniile acestea în presă dar nu toţi le tratează ca tâmpenii ci le iau chiar în serios spre hazul celor care au simţul umorului. Iar noi aşteptăm ca să vedem ce minuni va mai face mumia lui Arsenie Boca în continuare.

Reclame