„Priponiţi” doar de ochii lumii

Pamflet 0008

Când vine 10 mai Billiboy (pe româneşte Belibou) fără să vrea îşi aminteşte de nenea Iancu Caragiale şi mai precis de o schiţă de a lui în care descrie ce găsim de 10 mai la Moşi. În această schiţă apare cea mai genială alăturare de îndeletniciri care există în peisajul social românesc şi anume într-o enumerare stufoasă a diferitelor categorii sociale întâlnite de 10 mai la Moşi găsim două categorii care ne atrag atenţia: „miniştri, hoţi de buzunare…” .  De fapt, dacă stăm să gândim limpede nici nu este prea mare deosebire între cele două categorii şi unii şi alţii stau cu mâinile adânc înfundate în buzunarele cetăţenilor numai că dacă pe hoţii de buzunare poliţia îi bagă urgent la başcă, pe miniştri nu este chiar atât de simplu, mai ales dacă indivizii mai sunt şi parlamentari.

După cum s-a văzut în ultima vreme cam toţi miniştrii care s-au perindat în ultimii cinci ani din era Băsescu erau mânjiţi nu numai pe mâini până la coate, ci de la creştet până la copite de mizeria potlogăriilor puse la cale pentru a fura pretins legal banii cetăţenilor. Când au fost prinşi şi priponiţi măcar aşa de ochii lumii au început să ţipe ca din gură de şarpe că la arest nu sunt condiţii ca la hotelul regal, că li se pun cătuşe tocmai lor care au furat curat fără să dea în cap cetăţeanului, că ei doresc pe banii lor să planteze panseluţe pe aleile puşcăriilor, să vopsească în roz pereţii celulelor şi lila gratiile, la fiecare două celule să fie o baie cu jacuzzi şi la fiecare sală o piscină cu valuri altfel reclamă la CEDO ca ţara noastră să plătească milioane fiindcă nu respectă dreptul omului.

Dar asta este altă căciulă despre care Billiboy (pe româneşte Belibou) va scrie altă dată, deocamdată important este că azi 10 mai este o zi senină, cu soare, o zi cu alură regală care aminteşte celor avizaţi de regii României, de infamele favoruri şi onoruri nemeritate acordate unor trântori prăsiţi ca muştele în umbra tronului, prinţi şi prinţese plini de fumuri de nu le ajungeai cu prăjina la nas, principese îmbătrânite în cancanuri măritate apoi cu dude regale mult mai tinere, cu toţii având ochii sticlind pe avuţia naţională, dornici zilnic de  benchetuieli şi baluri plătite de popor din buzunarele golite prin care se aude fluierând vântul.

Mulţi oameni şi-ar fi dorit ca Ziua naţională a României să fie fixată pe 10 mai dar hahalerele regale împiedică acest lucru fiindcă vor să fie marcată astfel ziua regalităţii în România ceea ce este inacceptabil pentru o republică constituţională. Totuşi pentru cei, din ce în ce mai puţini, care mai cunosc istorie, fixarea datei de 10 mai ca zi naţională nu ar pune nici o problemă din punctul de vedere al motivării acestei hotărâri deoarece pe 10 mai 1881 a apărut pe harta lumii un nou stat care s-a numit de atunci România, stat care până la acea dată era cunoscut drept Principatele Unite. Că atunci domnitorul Carol a devenit primul rege al României este un fapt subsidiar şi necesar poate doar ca o consecinţă de a da o oarecare consistenţă unei noi încropiri statale, dar a pune pe rege întâi ar fi exact concretizarea obiceiului atât de drag românilor de a pune carul înaintea boilor. E cum ai spune că nu Titanicul era important ci catargul său care era vopsit în verde-pădurar!

E de dorit să se termine odată cu Ziua naţională pe 1 decembrie, când uneori nici un câine nu-ţi vine să-l dai afară din casă din cauza vântului, frigului, viscolului sau şi mai rău a lapoviţei. Este ciudat ca una din cele cinci simboluri care caracterizează orice stat a lumii (Zi naţională, imn, drapel, stemă şi sigiliu naţional) să fie aruncată aşa la întâmplare în buza iernii ca oamenii să nu se poată bucura plenar de această sărbătoare definitorie pentru un stat. Că este şi ziua regalităţii nu contează, unii ar spune: „iaca scârţ! şi fiecare ar sărbători ce ar crede de cuviinţă adică unii ziua regalităţii, alţii ziua de naştere a lui Gigel, dar majoritatea covârşitoare ar sărbători ziua Republicii România.

De fapt ce ne-ar mai trebui nouă regi când avem acum un plăvan care începe să se poarte ca un rege. Iată ce găsim scris într-un ziar: „Frau Merchel se deplasează cu aeronave de linie, iar Klaus Iohannis a mers la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles cu un avion de lux de mici dimensiuni, un Challenger 300, aparţinând companiei „Toyo Aviation”, deţinută de miliardarul egiptean Tarek El Feki.” Suntem siguri sută la sută că în avion şi-a luat şi nevasta, o ştiţi dvs. individa ceea cu genunchii cabalini la vedere fiindcă sărăcuţei îi este frică să stea singurică şi poate se şi teme ca Plăvanul să nu se încurce cu vreo Joiană pe undeva.

Cine plăteşte factura avionului de lux? Cum adică cine? Noi, adică eu, tu, Billiboy (pe româneşte Belibou) adică toţi cei care nu am primit voturi pe Facebook precum Plăvanul oficial.

Apropo de Plăvan, ştiţi că săptămâna aceasta a reuşit dând dovadă de o dexteritate deosebită să dea cu mucii direct şi precis în fasole? Daaa, a reuşit performanţa asta prin trimiterea codului silvic înapoi la Parlament fiindcă nu i-a plăcut unele articole care limitau dreptul de a distruge pădurile României de către o societate austriacă, mult apropiată sufleţelului şi buzunarului său. Societatea aceasta a reuşit în numai câţiva ani să chelească munţi întregi de pădurile seculare care erau o bogăţie naţională a ţării şi tocmai când prietenul lor, plăvanul vorbitor a limbii lor naţionale a ajuns mare şef de trib peste România, hop să apară un nou cod silvic. Nu vi-i ruşine domnilor să puneţi beţe în roate lui Iohanis şi acoliţilor săi austrieci?

Deocamdată Plăvanul este încă în perioada de probă dar nu se ştie când poporul acesta va ţipa şi el ca în finalul schiţei lui Caragiale: „Au, bătătura!” şi vor lua măsuri.

Reclame