Elefantu-n magazinul de porţelanuri

pamflet 022

Păzea fraţi români, a intrat elefantul în magazinul de porţelanuri şi fiţi siguri că animalul nu se va lăsa până nu va face praf sub copitele sale (sau ce dracu’ o mai avea elefantul la extremitatea picioarelor) tot ce este în magazin indiferent că sunt obiecte de valoare sau kitch-uri. Ce-i pasă dobitocului de consecinţe, dobitocul tot dobitoc rămâne dacă i-a intrat ceva în capul său bolovănos asta face până vede totul praf şi pulbere. Şi Doamne, ce idilic mai era când dobitocul era paşnic, când clipea lălâu din genele sale spelbe, mai mârâia ceva doar de el înţeles, când lumea îl credea un animal muncitor şi îl numea drăgăstos animalul „lucrului bine făcut” şi treaba în comunitatea în care elefantul trăgea la aghioase mergea ca pe roate, oamenii o duceau bine, preţurile scădeau, salariile creşteau, râurile curgeau molcom spre mare, păsărelele ciripeau fericite pe ram.

Noi ca oameni de bună credinţă trebuie să spunem adevărul că lucrurile acestea nu elefantului i se datorau ci celui care se afla la cârma magazinului de porţelanuri iar elefantul nu avea decât să aibă grijă de trompa şi consoarta lui, să se preumble ca turist prin cele ţări străine şi să nu dea iama în magazin.

Dar se vede că la un moment dat s-a întâmplat un declic, ori o fi intrat în rut (şi se ştie că atunci când sunt în rut elefanţii devin extrem de periculoşi) ceea ce este aproape imposibil la individul cu pricina, el fiind un specimen greoi şi blegos, fie a dat vreun vânt rău peste el, sau poate cu îndemânarea pe care i-o cunoaştem Băsescu i-a strecurat terebentină sub coadă şi atunci sărmanul dobitoc face ca toţi dracii, sare pălind în cap cu măciuca dată de DNA tocmai pe cei care au făcut ca treaba în România să meargă un pic mai bine şi să răsufle oamenii un pic mai uşuraţi.

Încă de la grecii antici care au inventat politica adevărată, nu numai cuvântul politică, ştim că de fapt aceasta este o artă, arta conducerii cetăţii (polis), arta de a face ca locuitorii unei comunităţi să trăiască fie cât de cât în armonie, să trăiască în siguranţă şi aşa mai departe. Însă din păcate ajung la conducerea cetăţii şi persoane contraindicate să ajungă acolo, persoane cu gândirea îngustă complet opace la această artă, persoane cu veleităţi de ghiogari mizerabili recomandaţi pe timpuri doar pentru a fi preşedinţi de CAP nu de ţară, Doamne fereşte!

Politica presupune fineţe, arta stăpânirii compromisului, arta diplomaţiei chiar în relaţiile cu duşmanii de orice fel fiindcă dacă stăpânii se ceartă fii sigur că şi slugile fac la fel, dacă stăpânii îşi dau la cap şi slugile îi copie aidoma iar de tras ponoasele, le trag amărăştenii care în prostia lor i-au cocoţat direct în creştet ca să le-o tragă de sus.

Prima mare măgărie a unor conducători ce au folosit justiţia pentru a pune la pământ prin procese contrafăcute pe cei pe care i-au dorit distruşi, zic prima care-mi trece în minte acum a fost pe timpul lui Filip cel Frumos al Franţei care în 1307 a trimis în faţa tribunalelor pe cavalerii templieri şi în câţiva ani a distrus Ordinul Templierilor, deşi aceştia nu aveau nici o vină decât că aveau averi la care râvnea regele. Deci când este vorba de justiţie aservită nimic nu este imposibil se poate face orice, se poate dovedi orice, poate fi condamnat oricine.

Vă gândiţi că am ajuns în secolul XXI şi vremea lui Filip cel Frumos, a lui Nogaret şi al Papei Klement al V-lea a apus de mult. Aşa este, vremea lor a trecut dar năravul a rămas intact. Şi l-a preluat aidoma plăvanul nostru naţional bineînţeles din prostie nu din calcul politic fiindcă asta nu încape în capul său lemnificat, adică urmează „pas cu pas” (vai ce-i mai place pterodactilului expresia asta) ce îi suflă cutra aia care acum stă pe margini şi poartă numele de Traian Băsescu.

_actual

Vă gândiţi de ce nu a făcut Băsescu chestiile acestea doar avea justiţia şi serviciile la degetul mic. Nu a făcut-o fiindcă o fi el ticălos, fără inimă, măgar în relaţiile cu semenii dar prost în nici un caz. În drumurile sale marinăreşti a aflat proverbul american care spune că dacă ai casa de sticlă nu arunca cu pietre în curtea vecinului. Şi proverbul i-a intrat bine în cap. În definitiv toţi avem părţile noastre întunecate, zone de care nu vrem să afle alţii şi dacă suntem cu un pas mai înainte am intui că chiar dacă nu le-am avea, duşmanii le-ar putea prefabrica şi ni le pune în cârcă. Şi atunci ajungi la vorba plăvanului când spunea despre Ponta că ar trebui să dovedească în justiţie că este nevinovat adică nu să dovedească justiţia că este vinovat de ceva. Logică întoarsă pe dos ca în topica limbii germane de care nu este străin plăvanul.

Şi uite aşa Băsescu i-a dat direcţia iar turistul nostru naţional s-a aruncat cu capul înainte ca prostu-n tobă punând structurile de represiune ale statului pe urma tuturor oponenţilor politici, inventând vini imaginare, imaginând căderi pe principiul dominoului al tuturor celor care îi indică Băsescu de pe margini. Pe Băsescu nici în cot nu-l doare dacă vreodată se întoarce roata şi este luat plăvanul la bani mărunţi în ceea ce priveşte mânărelile de la Sibiu. Maurul după ce-şi face datoria, poate să piară nu aşa spunea Shakespeare în Othello?

Dar pentru noi nu asta este important ci faptul că scena politică este total bulversată, că ne aşteptam la unele înlesniri fiscale, salariale, sociale şi ce ni se dă? Circ, circ şi iar circ cu plăvan în prim plan şi cu jigodia de Băsescu ascuns după perdea.

Eu i-aş propune lui Ponta să-şi dea demisia şi să lase jigodiile dornice de ciolan să se sfâşie între ele iar pe generalul izmănar fără tată, fără mamă ca să meargă cu partidul lui de buzunar singur în alegeri.

Cred că este un sfat demn de luat în seamă. Vă rog să i-l daţi din partea mea lui Ponta dacă-l întâlniţi.

Reclame