Doar dracu’ le mai lipsea!

Pamflet 042

În sfârşit americanii şi-au dat arama pe faţă şi arată lumii întregi cu cine merg ei în suflet dând în vileag cine este purtătorul de stindard al naţiunii lor heteroclite în zbaterea continuă de încălecare definitivă a popoarelor lumii. Poate n-o să vă vină a crede, dar sincer vă spun, nici chiar bunului Dumnezeu nu i-a venit a crede o bună bucată de vreme că mare parte din populaţia americană a început să joace în echipa concurentă adică în vivacea echipă plină de acţiune a Întunecimii Sale Domnu’ Dracu’, Scaraoţki, Ucigă-l toaca, Necuratu’ sau cum vreţi să-i spuneţi că tot ăla e, echipă condusă la ei cică de cel mai mare şef american din branşă numit Baphomet căruia nu numai cică i se închină cu nesfârşită evlavie, dar i-au ridicat şi ditamai statuia de bronz, înaltă de aproape trei metri, cântărind o tonă şi jumătate. Şi fiindcă o mie de cuvinte nu pot face cât o imagine vă rog priviţi mai jos statuia dezvelită în cinstea lui marelui Scaraoţki american numit Baphomet.

 _dracu

Statuia, care a costat doar ceva mai mult de 100.000 de dolari, preţ ce reprezintă un fleac pentru naţiunea aceasta perversă, prezintă figura lui Baphomet, cu un cap de țap, stând pe un tron de piatră și flancat de doi copii care îl privesc zâmbitori. Pe monument sunt inscripții cu versuri din Byron si William Blake. Nu-i aşa că vă dă o lacrimă de duioşie când auziţi de câtă sensibilitate dau dovadă cei care au comandat acest monument şi care declară melancolici: „Monumentul nostru celebrează nețărmuritul respect pentru valorile constituționale (halal valori!!! n.n.)privind libertatea religioasă și libertatea de expresie. Satanismul este o componentă fundamentală (bravo! zii cu guriţa ta că noi ştiam demult asta! n.n.) a genezei libertăților americane.” Vă rog domnilor, doamnelor şi domnişoarelor, văd că v-aţi entuziasmat dar aplauzele la urmă, nu acum! Ce v-a apucat?

Şi unde credeţi că s-au gândit să amplaseze cest monument dedicat Diavolului? Undeva în vreo pădure ferit de ochii lumii? Ei aş, asta înseamnă că nu-i cunoaşteţi pe americani şi ce sunt în stare să facă pentru cei în care cred. Nu în pădure dom’le unde să nu-l vadă nimeni ci în mijlocul orașului Detroit ca să-l vadă toată lumea, să atragă adepţi, să pervertească mintea copiilor şi să demonstreze adulţilor că Dumnezeu de acum este un moşneag expirat, un individ îmbătrânit, ramolit, ce de abia îşi mai găseşte cârja prin rai, că prea des tuşeşte şi băşeşte toată ziua deşi este tratat cu ambrozie şi nectar de cea mai bună calitate, produse verificate atent şi profesional de sfântul Petru în persoană, pe când Întunecimea Sa Baphomet este încă tânăr şi ferice, plin de viaţă, viril ca un ţap în călduri şi gata oricând de acţiune, calitate atât de apreciată de americani.

Este normal că Baphomet îşi are proprii săi slujitori, preoţi care propagă dreapta credinţă în puterea întunericului, propriile sale temple sataniste care se înmulţesc precum ciupercile de-a lungul şi de-a latul SUA. Sper că nu vă supăr prea tare dacă vă dau şi fotografia unui asemenea preot fiindcă tare este chipos şi reprezentativ pentru ceea ce face.

 _preot dracu

Vă rog să nu arătaţi pozele acestea copiilor ca să nu-i faceţi să viseze urât la noapte şi să se scape în pat. Vorbeam de copiii dumneavoastră fiindcă de cei americani au simpatizanţii lui Baphomet foarte mare grijă. Deja prevăzători pentru a se asigura de noi generații care să le urmeze doctrina, sataniștii au început din anul 2014 să introducă cărți de colorat în școli!!! Cărțile acestea, pe care noi le-am considera unelte drăceşti, conțin desene cu copii care efectuează ritualuri satanice, desene de promovare a pentagramei în școli, împreună cu o căutare de cuvinte cheie precum „acceptare” și „prieteni”, un labirint pentru a ajunge la Necronmicon, o carte cu fabule oculte în care copiii poartă simboluri satanice pe tricouri și răspândesc mesaje anti-intimidare, alături de jocuri tip conectare punct cu punct, pentru a crea o pentagramă.

Şi uite aşa se creează o nouă generaţie americană, o generaţie fără nici un Dumnezeu, sau mai precis o generaţie care să lucreze în echipa concurentă lui Dumnezeu pentru propăşirea poporului american.

Deci de pe data de 25 iulie Întunecimea Sa domnu’ Dracu’ îşi are propria sa statuie în centrul oraşului Detroit. Lăudabilă lucrare mai ales că tot auzi oamenii de pe glob zicând când vine vorba de americani: „N-are decât să-i ia dracu’ pe toţi”.

Ai auzit ÎntunecimeaTa Baphomet? Şo pe ei!

Reclame

Prostie tip PSD

Pamflet 041

Mă simt în mare încurcătură dar pentru că vă cunosc şi sunt convins că sunteţi nişte persoane foarte inteligente, vă rog să mă ajutaţi ca să înţeleg şi eu măcar în ceasul al doisprezecelea dacă cei de la PSD au fost de-a lungul timpului postdecembrist, gentlemeni sau de-a dreptul proşti în relaţiile lor cu opoziţia aşa zisă democratică (numită aşa parcă de râsul curcilor dacă nu şi a altor vieţuitoare mai mult sau mai puţin cârâitoare de prin partea locului).

În sinea mea, mărturisesc aşa mai pe ocolite, că am ajuns la concluzia că poţi să fii oricât de deştept dacă în relaţiile cu găinarii şi golanii care se dau mari personalităţi te porţi cu mănuşi ca un gentleman sadea eşti prost dacă nu tâmpit de-al binelea şi ar trebui să mai iei sfaturi de la mămica ta care se pare că ţi-a întrerupt educaţia înainte de termen, pe când în mod sigur oponenţii au luat lecţii de la taţii lor care i-au dăscălit plini de responsabilitate cu cuvinte pline miez şi înţelepciune de genul: „Fă-te golan tată, că în ziua de azi doar golanii câştigă”.

Pentru a înţelege cum de a ajuns ţara noastră atât de jos va trebui să ne întoarcem iar şi iar la acea perioadă neagră din istoria ţării noastre, perioadă în care s-a distrus tot ce a însemnat industrie şi economie în România, perioadă de cruntă înjosire a acestui popor care deşi destul de sărac începuse să aibă de o bucată de vreme măcar conştiinţa demnităţii sale în faţa altor naţiuni ale lumii, perioada ţărănistă în care sistemul bancar românesc a fost decapitat şi dat la străini, au fost pur şi simplu închise mii de fabrici şi uzine de pe întinsul ţării chiar dacă funcţionau foarte bine şi aveau comenzi, au fost desfiinţate complexele agrozootehnice de orice fel, au vândut la preţuri mult subevaluate la „persoanele ştiute” întreprinderi întregi, a dispărut în scurtă vreme cea de a patra flotă comercială a lumii, flota română care avea peste 320 de nave mari, a făcut ca să ajungem să stăm în genunchi în faţa unor organisme financiare internaţionale care rânjind câineşte ne mai scapă din când în când nişte „ajutoare” ca la nevolnici şi alea cu condiţii împovărătoare.

Cred că va-ţi dat seama că este vorba de perioada de tristă memorie, perioada care cândva o să trebuiască luată în studiu de istorie ca perioada decăderii poporului român, perioada 1996-2000, perioadă în care o scrumbie afumată de tipul celui mai aprig antiromân numit Corneliu Coposu au pus în practică ceea ce cabala internaţională avea de gând mai demult cu această frumoasă ţară carpatină. Chiar dacă nenorocitului acela i-a plesnit fierea în el de atâta răutate acumulată contra poporului român şi s-a dus direct la mama dracului unde îi era locul rezervat de multă vreme, ciracii lui, găinarii, golanii, circarii, hoţii şi tâlharii aduşi în prim plan, mângâiaţi pe cap şi numiţi de el mari mahări politici au reuşit să năucească de cap blândul popor român care în 1996 i-a adus la putere ca o coaliţie numită CDR.

Această coaliţie au pus în practică „pas cu pas” (vorba unui plăvan ajuns mare sculă în România de astăzi) indicaţiile lui Corneliu Coposu care sunau simplu ca scrâşnitul unei pietricele ajunsă-ntre dinţi „Distrugeţi, distrugeţi totul, piatră peste piatră să nu rămână din fostele construcţii comuniste” şi găinarii, hoţii, panglicarii, circarii, tâlharii sub masca democraţiei s-au pus pe treabă distrugând eficient şi cu succes deplin tot ce funcţiona.

Poate nu-mi aminteam această situaţie, fiindcă vorba ceea oameni suntem şi trebuie să iertăm creştineşte pe cei care ne-au făcut rău, dacă nu citeam mai ieri un articol al unui aşa zis jurnalist de tip nou adică din cei care au făcut limba română cu femeia de serviciu iar geografia României cu portarul şcolii. Era vorba iar despre acel viol din zona vasluiană şi dobitocul acesta (îi zic dobitoc cu mare îngăduinţă fiindcă de fapt el este mult mai jos pe scara vieţuitoarelor) iată ce scrie despre Vaslui: „judeţe precum Vaslui, locuri pe care (politicienii n.n.) le-au evaluat numai ca pe teritorii ocupate de vite cu drept de vot şi masă de manevră. Un sfert de veac de beznă, în care oamenii nu au ce munci, nu merg la şcoală, consumă alcool, nu pot ieşi în lume cu trenul sau pe autostradă, iar în unele locuri, sexul nu e cu acordul părţilor.” Sunt exact cuvintele acestui „jurnalist” pe numele lui Alex LIVADARU de la acea latrină băsistă numită Gândul, care nu se sfiieşte să numească cei aproximativ 350.000 de locuitori ai judeţului Vaslui drept vite cu drept de vot, aceasta fiind părerea lui proprie bineînţeles despre oamenii aceia.

Ca să vedeţi unde i-a dus perioada 1996-2000 pe cei din judeţul Vaslui care avea o serie întreagă de întreprinderi ce mergeau strună. În 1996 oraşul Vaslui avea 82.000 de locuitori şi o zonă industrială întinsă pe vreo şapte kilometri legată de gara Vaslui şi ţară cu linie ferată şi triaj propriu, zonă în care uzine ca Fabrica de ventilatoare, Uzina de aparate de măsură şi control, Fabrica de materiale izolatoare, Combinatul chimic de fibre sintetice lucrau spre binele oraşului şi al ţării.

Dar a venit potopul ţărănist peste judeţ, potop în care dirijor a fost se pare reprezentantul guvernului de atunci prefectul Dumitru Bălţatu un fost brav vânzător de gumă de mestecat. Eu nu sunt un om care să învinovăţesc pe cineva de ceva dar sunt un bun observator a evenimentelor din jur. Dacă puteţi să-mi explicaţi ce a făcut, cum a făcut, cum a manevrat familia Bălţatu cu Fabrica de izolatore Vaslui una din fabricile cele mai dezvoltate, cu contracte şi cu perspectivă îndelungată din judeţul Vaslui să fie falimentată într-un singur an vă declar geniali iar eu mă retrag învins în bârlogul familiei care mă are fiindcă nu am explicaţii care să reziste celei mai minime analize legale.

În anul 1998 eram pe undeva în concediu la Vatra Dornei şi m-am întâlnit pe stradă cu un fost coleg de la Facultatea de drept. Am mers bineînţeles la o bere şi el mi-a spus că are împreună cu taică-său o societate de construcţii, solicitându-mi să-l ajut dacă pot să scurteze timpul de aşteptare a maşinilor sale la Vaslui de unde se aproviziona cu materiale de izolare direct de la fabrică. Stăteau maşinile din ţară la rând câte o săptămână şi mai mult, trenurile cărau peste graniţă producţia destinată exportului, cele trei garnituri de vagoane basculante de cale ferată proprietate a fabricii cărau mereu roca necesară fabricii de vată de sticlă iar în triaj cele câteva locomotive tot ale fabricii lucrau de zor manevrând vagoanele cu marfă ale întregii zone industriale.

Oamenii munceau, câştigau bani, câştiga oraşul Vaslui, câştiga ţara românească. Asta era prea mult şi prea greu de suportat pentru urmaşii scrumbiei afumate, dispoziţiile au fost date şi aduse la îndeplinire urgent, ca director de fabrică la Izolatoare a fost numită, nu o să mă credeţi, dar este adevărat, tocmai nevasta lui Dumitru Bălţatu. Odată ajunsă în funcţie a acţionat eficient încât într-un an fabrica a fost închisă, tot ce avea a fost vândut mai pe nimic în mare majoritate desigur aţi ghicit, familiei Bălţatu, locomotivele, cele trei garnituri de câteva zeci de vagoane CFR basculante, macazurile din triaj şi alte fierătănii au dispărut la fier vechi, muncitorii concediaţi şi praful s-a ales de această întreprindere înfloritoare.

Credeţi că l-a cercetat vreo instanţă pe Bălţatu? Eroare domnilor, el a fost un demn executant al dispoziţiilor acelei scârbavnice anomalii româneşti denumită Corneliu Coposu alături de cei care au făcut dispărute miile de întreprinderi şi flota în timpul acela scurt de patru ani. S-a înfiinţat după anul 2000 PNA Parchetul Naţional Anticorupţie. Credeţi că i-a chemat cineva la ordine? Aiurea! Dacă cineva ar fi încercat să-i tragă la răspundere toţi hoţii cei mari din fosta gaşcă a lui Coposu ţipau că li s-au făcut dosare politice iar pe şest arătau cu cea mai mare mândrie „democratică” amănuntul că deja începuse să le crească în fund şi tindea să înflorească axa Bucureşti – Londra – Washington axă care ar trebui să fie suficient de rezistentă pentru a-i apăra de dreapta judecată a ţării. Şi s-a văzut că axa aceasta i-a scăpat deocamdată.

Cei de la PSD care au înfiinţat PNA au demonstrat pentru a nu ştiu câta oară că sunt proşti, nişte amărâţi de guguştiuci  în relaţiile cu opoziţia, că prostia lor se datorează cumva şi temerii de a nu fi denumiţi neocomunişti de jigodiile care puseseră ochii pe toate bogăţiile ţării. Băsescu făcuse un hocus-pocus şi vânduse flota în ţări străine pe sunători adunaţi de el şi camarila lui cu lopata şi a păţit ceva? Nu a păţit nimic prieteni, ba a şi fost recompensat cu 10 ani de preşedinţie a României. Dacă PNA (actualul DNA) îşi făcea treaba cum trebuie şi la timp ar fi fost inculpat şi judecat, dar alde Năstase pălit şi chiar amorţit de prostia tip PSD, a fost cică gentleman cu golanul acesta beţivan şi asta i s-a spart mai târziu direct în cap fiindcă se ştie că golanii şi găinarii nu au onoare, nu pot fi denumiţi şi nici nu se poartă vreodată ca gentlemenii, ci dau hăhăind cu barda în oricine ori de câte ori se iveşte prilejul, uneori doar din distracţie sau ca să li se ştie de frică fiindcă ei sunt jupânii mahalalei acesteia numită România.

Acum se vede cât au fost de proşti cei de la PSD când Năstase care-l salvase pe Băsescu de PNA, a făcut închisoare, Dragnea condamnat pentru ceva ce râd pe înfundate şi curcile (auzi colo, cică obţinere de foloase nepatrimoniale!?!), Ponta inculpat şi nici alţii din PSD nu se simt mai pe roze. Se pare că vreun judecător din fosta tabără a scrumbiei afumate (şi din fericire decedate) vrea să joace rolul acelui judecător malefic din „Zace negri mititei” al Agathei Christie şi unul câte unul să-i termine pe cei din PSD. Iar marii hoţi din banda „democratică” fostă PDL, actualmente PNL, sunt bine-mersi şi la ora aceasta îşi fac siesta prin staţiuni de lux exotice tocând banii furaţi de la nenorociţii de români care deja se pregătesc să-i voteze din nou la anul ca să-i mai jupoaie încă odată. Vă rog spuneţi-mi ce a păţit toată hoarda ceea de jigodii care a furat în 2010 din salariile şi pensiile amărăştenilor. Aud? Aşa este. Nimic! Ba vor acum promisiunea celor jupuiţi atunci că-i vor aduce din nou la conducere.

Iar poporul, care după părerea „jurnalistului” de la Gândul Alex LIVADARU e format doar din vite cu drept de vot ia ca de obicei în mod democratic şuturi în coaste ca să plătească oalele sparte de cei cu gulerele albe.

Canicula-i de vină?

Pamflet 040

Nu sunt numerolog şi nici nu intenţionez să devin vreodată, însă de mai multă vreme mă tot bântuie şi a cam început să ne bântuie pe toţi fantoma unui număr, numărul 7, care se pare că prea a fost luat în considerare de oameni de-a lungul timpului. Cred că ştiţi şi dvs. care sunt grupele de câte şapte entităţi care sunt puse întotdeauna împreună. Dacă ar fi vorba numai de şapte zile, şapte arte, nu ar fi nimic dar numai omule ascultă şi te minunează câte sunt de alde şapte:

       Cele 7 păcate de moarte (Avariția, Invidia, Mânia, Aroganța, Desfrâul, Beția, Lenea)

       Cele 7 virtuți (Dragostea, Credința, Tăria sufletească, Speranța, Inteligența, Cumpătarea, Dreptatea)

       Cele șapte coline ale Romei (Aventin, Caelius, Capitoliu, Palatin, Viminal, Quirinal, Esquilin)

       Cei șapte regi legendari romani (Romulus, Abcus Martius, Numa Pompilius, Servius Tulius, Tullus Hostilius, Tarquinius Prisens, Tarquinius Superbus)

       Cele șapte minuni ale lumii antice (Piramidele, Colosul din Rodos, Templul din Ephesos, Grădinile Semiramidei, Statuia lui Zeus din Olimpia, Farul din Pharos, Mormântul din Halikarnas)

       Cei șapte înțelepți din vechime (Bias, Solon, Chilon, Thales, Pittakos, Kleobulos, Periander)

       Cele șapte fiice ale lui Atlas (numite Pleiade)

       O săptămână este compusă din șapte zile

       Cele șapte note muzicale: do, re, mi, fa, sol, la, si

       Cele șapte culori ale curcubeului: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet

       Buburuza (lat. Coccinella septempunctata) are șapte puncte pe elitre

       Constelațiile Carul Mare și Carul Mic sunt formate din câte șapte stele

Şi parcă nu erau de ajuns acestea că a mai apărut o grupare care se poate integra aici. Este vorba de cei şapte violatori de la Vaslui. Este interesant cum au căutat ei să întregească cifra şapte deşi în primă fază se pare că au fost numai şase dar cel mai isteţ dintre violatori observând asta a mai chemat un cirac de la Moara Domnească şi au luat-o de la capăt ca să fie numărul şapte completat conform canonului destinat cifrei.

Pe bună dreptate şi la modul oportun opinia publică au făcut front comun împotriva unor asemenea fapte reprobabile, incriminate de orice lege din lume, în unele ţări precum China sau India, pentru viol eşti condamnat la moarte. Se vorbea de acum de măsuri drastice, mergând până la castrarea chimică, de credeam că le-am auzit pe toate când mai zilele trecute am citit un articol într-un ziar de Vaslui în care se mai propune o măsură ce mi-a stârnit mirarea şi eu sunt un tip trecut prin ciur şi prin dârmon, nu prea mă laşi pe mine cu gura căscată aşa cu una, cu două, dar eroul articolului cu pricina, actualul protopop de Vaslui a reuşit să mă lase ca la dentist de a văzut toată strada câte plombe mai am în gură.

După ce Sfinţia sa deplânge cu lacrimi de crocodil soarta fetei care fusese victima violului dă bâlbâdâc! la modul popesc direct cu cădelniţa, pardon!…cu bâta în baltă. Ce credeţi că recomandă nenea popa cel isteţ ajuns protopop victimei şi infractorilor, adică tuturor la grămadă, doar toţi suntem făpturile lui Dumnezeu după cum spune cartea din mâna sa? Dacă nu v-aţi crucit până acum cruciţi-vă fraţilor fiindcă numai o minte perversă ar putea imagina ceea ce şi-a imaginat cinstitul protopop. El îndeamnă victima şi infractorii să meargă la spovedanie. Da, aţi auzit bine, la spovedanie.

Adică victima şi fiecare şi infractor să se ducă la un popă, să spună ce a făcut, cum a făcut, cum s-a simţit înainte şi după consumarea acţiunii, iar la urmă cuviosul părinte să le asigure iertarea pe măsura lungimii instrumentului de comiterea infracţiunii a fiecărui participant la viol, cel cu lungimea mai mare având desigur nevoie de o cantitate mai mare de iertare dumnezeiască. Nu prea sunt edificat eu cu chestiile astea popeşti dar mă gândesc şi eu aşa ca profanul, fata aceea batjocorită de animalele respective de ce are nevoie de iertare. Cu ce a păcătuit ea? Se pare de la căldurile groaznice din vara asta şi de la calitatea îndoielnică a ultimei colive îngurgitate ai cam luat-o pe arătură cuvioase protopop Chirvase şi îndemni la perversiune pe popii care ar trebui să asculte spovedaniile nenorociţilor ăştia. Ruşine!

Tot de la căldurile astea mari se pare că nu numai protopopul Chirvase de Vaslui a luat-o tehui pe mirişte ci fenomenul s-a manifestat chiar şi în buricul târgului Bucureşti, Doamne păzeşte, chiar la Cotroceni unde un consilier pălit în creştet de căldură a început să boscorodească aşa deodată că el a descoperit primul de ce nu mergeau până acum treburile în România. Este vorba de unul Mihalache actualmente al doilea preşedinte în stat după Johannis I-ul von Tilişca care dă vârtos cu noroi în fostul Mare Beţivan al neamului românesc Traian I-ul de Murfatlar, fost chiriaş temporar al edificiului cu pricina, spunând că pe timpul ăluia Cotroceniul ajunsese o paragină. Nu aveau pasă-mi-te nici măcar un Intranet acolo ca la orice casă de oameni gospodari iar fostul preşedinte comanda doar prin uşieri un Johnie Walker pentru seara respectivă. Numai ascultaţi-l pe sărmanul bătut în cap ce spune: „Instituţia am găsit-o în paragină, de la mecanismul de funcţionare, personal, salarizare, până la zonele concrete când constaţi că Palatul Cotroceni e in paragină, că mai sar roţile la maşinile de acolo.”

_PRESEDINŢI

Norocul se pare a venit de la dom’ primar de Sibiu care odată ajuns la Cotroceni şi-a zis în sinea lui că a nimerit întâmplător la o altă primărie un pic mai mare, ca preşedinte ales şi-a suflecat mânecile şi cu ajutorul celui de al doilea preşedinte, cel cules de prin bălăriile politicii, numit Mihalache s-au pus pe modernizat ce credeţi dvs. ţara? Ei aş, le cereţi prea mult acestor neputincioşi, pentru ei ţara este prea mare, dar palatul Cotroceni este exact cât poate cuprinde mintea lor. Ce şi-au zis ei? Păi este permis să ai o maşină la care să-i sară roata de ciudă că nu-i luată şi azi la plimbare? Este strigător la cer aşa ceva mai ales dacă roata are intact capacul aferent şi nu a fost dat de Băsescu ca bonus după flota României. Au demonstrat că nu se poate trăi fără Intranet la casa omului şi l-au introdus, au făcut fişa postului pentru toate posturile de la şeful ăl mare, prezidentul, până la cel care vidanjează rahatul prezidenţial şi acum ambii preşedinţi urmăresc încă de la prima oră a dimineţii să se respecte programul ca la carte, nemţeşte.

Pentru buna funcţionare a treburilor ţării mai urmează doar să se cumpere cele două avioane mult visate şi dorite de Johannis I-ul von Tilişca unul mare pentru plecat „afară” şi unul mai mic pentru a merge la Sibiu împreună cu consoarta sa pe care a poreclit-o  într-un moment când avea voce „prima doamnă” şi cu asta România poate să fie mulţumită că are un primar…pardon! preşedinte care uneori chiar vorbeşte. Că spune de cele mai multe ori tâmpenii, asta este altă căciulă.

Deci după cum se vede e căldură mare monşer şi mulţi sunt atinşi la cutia cu gânduri. Eu propun ca mai bine să staţi în casă şi să consumaţi lichide, că aşa spune şi nenea doctoru’.

Hei tu ăla de colo, s-a înţeles?

Pac-pac mioritic!

Pamflet 039

Vecinul meu de palier, mare amator de bere, vin şi neapărat ceva garnitură de spirtoase, fost brav proletar şi muncitor pensionat prematur de la o fostă fabrică socialistă, azi lipsă la apel din industria românească, plângea neconsolat şi foarte bine băut pe umărul nevestei lui care-l căra trudnic spre casă: „S-a terminat, domnule, s-a dus naibii tineretul românesc! Nu mai avem tineri, gata!“. Ca să-l contrazic, nu prea aveam cum fiindcă vecinul e ager şi poate să-ţi dea rapid laba la ochi dacă-l scoţi din ţâţâni, dar măcar pentru liniştea mea consider că aş putea la o adică să-i aduc argumente contra suficient de puternice pentru a-i zdruncina credinţa asta.

Puteam să-i arăt în poze sau pe sticla televizorului Hipopotamul Tăcut ajuns în funcţie de şef de stână mioritică supranumit de cunoscători Johannis I-ul von Tilişca care a ajuns în înalta funcţie adus cică de tineret pe Internet (na că şi rimează!). Aşa este, fiindcă majoritatea tineretului din ziua de azi de cum a reuşit să înveţe tabla înmulţirii cu doi, sau în mod excepţional chiar cu trei, întreabă încotro este vestul şi împung fuga peste graniţă ca să rânească bălegarul la fermele din Germania, să culeagă căpşuni, cireşe sau struguri în Spania, să şteargă de rahat la fund bătrâni prin Italia, iar când este vorba de a vota pe cei care urmează să ne conducă ţara se tâmpesc pe loc şi aduc la conducere cele mai mari lepre care să ne dirijeze eficient direct spre sapa de lemn. De cum trec graniţa şi cei mai analfabeţi români născuţi, crescuţi şi educaţi pe la Pocreaca sau Cucuieţii din Deal, devin liberali ca şi cei care în secolul XIX învăţau la Paris cum să-şi înnoade cravata, să joace cărţi şi dansurile de salon.

Oare totdeauna a fost tineretul aşa? Unii vor să demonstreze că tâmpenia aceasta a tineretului în mare parte este congenitală fiindcă şi prin 1947, 1948 cam tot aşa se întâmpla pe ici pe colo la o mică parte din tineri fiindcă majoritatea se duceau voluntari în detaşamentele de brigadieri să construiască o ţară pe care să o distrugă peste ani alde Coposu & Comp. veniţi la rândul lor pe tancurile şi avioanele americane după ce plecaseră tancurile şi avioanele ruseşti.

Noua propagandă pentru tineri cică vrea să fixeze vizual fapte istorice produse de tineri imediat după Cel de al doilea Război Mondial. Şi s-a făcut un film. Un film făcut de nişte necunoscuţi atât de iluştri încât ar fi de mirare să-i recunoască după nume măcar părinţii lor. Filmul se numeşte: Portretul luptătorului la tinereţe, apărut în România anului 2010. Regia: Constantin Popescu. Care Popescu? Ăla, un Popescu oarecare. Cine oare îşi mai aminteşte şi de ceilalţi complici de a fi produs acest film fiindcă aşa cum nici de regizor, nici de scenarist, n-a auzit nimeni, nici de ceilalţi nu s-a împiedicat vreodată careva prin ţara aceasta. Ce vrea să spună filmul acesta privitor la tinerii români din perioada postbelică.

Este un film din acestea modern, un film pe care poţi s-l vezi şi de o sută de ori că tot să nu-l ţii minte. E un film din acela , care n-are muzică, n-are happy-end, n-are vedete, n-are romantism, n-are nici măcar scene de mutarea fălcilor, de şuturi în fund, bătăi cu frişcă, şi ce mai tura-vura, n-are nici măcar scenariu, adică mai pe româneşte, n-are de nici unele. Filmul acesta nesărat vrea cică să povestească profanilor din ziua de azi povestea rezistenţei anticomuniste din munţi. I-auzi colo bre! Vor să ne asigure că am avut şi de asta fiindcă ciumă, râie şi holeră avusesem la timpul potrivit.

Dar vă rog, faceţi un pic de linişte să ne uităm la film ca să vedem ce fac băieţii aceştia de pe ecran la care se observă clar că şi-au lăsat pentru vreo oră blugii la vestiar ca se joace un pic de-a pac-pac pe dealuri. Povestea este înfiorător de anostă şi de seacă, se trece aşa rapid ca pentru a bifa într-un carnet: foame, luptă, hăituială, trădare, tortură, moarte, iar pentru cei care supravieţuiesc, ciclul se reia, foame, luptă, hăituială, trădare, tortură, moarte, dă-i şi luptă, şi pac-pac, etc. etc.

În fond nimic deosebit de ceea ce jucam noi în copilărie la ţară printre păpuşoaie, adică de-a „hoţii şi vardiştii“ în care niciodată nu ştiai cine va învinge, deoarece la vârsta ceea nu prea ne omoram noi cu etica, cum nu se omoară nici cei din film. Regizorul cu o perseverentă neîndemânare demnă de toată lauda (unii ar spune, demnă de o cauză mai bună), a renunţat la tot ce ar fi putut să facă dintr-un astfel de subiect, un film care s-ar putea denumi la modul onorabil, film. Probabil este rezultatul normal după o noapte de beţie cruntă cu ciracii săi, care cică au realizat filmul.

Personajele lui sunt nişte pârliţi de bursieri, care fiindcă nu se inventaseră pe plaiurile mioritice drogurile au fugit de la şcoală şi într-un moment de rătăcire au luat calea codrului, exact pe dos de cum au păţit şi cei care mai anul trecut l-au votat pe Johannis I-ul von Tilişca , şi acum se bat cu capul de pereţi, mulţi dintre ei făcând foamea pe meleaguri străine în marea democraţie postdecembristă.

Prăpădiţii de bursieri ajunşi noaptea pe câmp fără mămicile lor sunt speriaţi ca nişte miei la tăiere, nu văd nici o cale de ieşire din situaţia în care s-au băgat singuri, ar vrea chiar să evadeze cumva chiar din propria lor soartă, dar nu mai au cum. Iar în compensaţie nici personajele negative nu sunt mai breze, înrăiţii criminali comunişti, pe care după părerea autorilor filmului, ar trebui să-i urâm din inimă: tot cel mai omenesc sentiment, frica îi mână şi pe ei în luptă (vorba poetului). Frica de repercusiuni, de superiori, frica de a nu greşi, frica de nu se „abate de la linia dreaptă a partidului“.

Multora, filmul le lasă impresia de cal scăpat din hăţuri, ştim cu toţii ce se poate întâmpla cu călăreţul, dar spuneţi cum să-l oprim? Mai bine, vorba ăluia, nu-ncercăm. Cică e vorba de munţii Făgăraş, versantul nordic (că pe cel sudic erau alţi bursieri).

Mi s-a făcut milă şi n-am mai recomandat filmul acesta vecinului meu, fiindcă ar fi trebuit să-i explic eu ce-a fost aia numită rezistenţa anticomunistă şi cu se mânca la vremea aceea, fiindcă el n-ar fi văzut în film decât cum băieţii ăia din sărmana gherilă românească, nu fac în film nimic concret, se fâţâie pe coclauri şi mai scot câteodată din pistoale câte un pac-pac, doar când sunt prea stresaţi de nenorociţii ăia de comunişti.

Prin 1995 am stat de vorbă cu un fost colonel de securitate acum pensionar care după spusele lui luptase împotriva „bandiţilor” din munţii Făgăraş. Vă rog să mă credeţi, povestirile lui erau mult mai pline de culoare şi ar fi explicat unui profan mult mai pe înţeles cum devine cazul cu această „rezistenţă”. Oare de ce regizorul acestei mizerii de film nu l-a luat drept consultant?

Dar nu asta este problema, ci durerea noastră cea mare trebuie să fie completa degringoladă a filmului românesc, film ce se ocupă mai toată ziua de rahaturi politice, cu ochii sticlind la premii luate aiurea prin ţări străine unde cinefilii văd în filmografia românească de azi ceva inedit, asemănător cam cu ceea ce văd în filmele cu papuaşi. Şi de mirare mai lipesc câte un premiu pe fruntea papuaşului din România. Doamne, şi când mă gândesc eu, ce filme se făceau odată în ţara asta, mă apucă jalea!

Acesta a fost filmul cu tineretul aşa cum ar trebui să fie văzut de cei din ziua de azi. Jalnic, foarte jalnic, nu-i aşa Măria Ta Johannis I-ul von Tilişca ? Ce zici de tineret? Te mai votează?

Dacă te mai votează, aşa le trebuie!

Scroafa şi tancul

Pamflet 038

Stătea ascuns şi se holba la mine printre franjurii feţei de masă. Şi cum ştiţi că la o adică am un ambiţ de familist foarte bine dezvoltat, am întins mâna mea de vajnic urmaş al răzeşilor de la Curseşti sub masă şi l-am şi umflat ca să-l întreb în faţă: „Cine eşti mă musiu’ şi ce cauţi în casa mea”. După bolboroselile cu accent de Potomac, isteţ cum m-a făcut mama mi-am dat seama imediat că am de-a face cu o loază americană care a călcat pe bec cu informaţiile americăneşti privind provenienţa, cantitatea şi consistenţa rahatului mondial analizat şi acum se ascunde în lumea largă de CIA, FBI, NSA şi celelalte 27 de servicii de securitate cunoscute oficial că le are SUA.

I-am cerut pe tonul ferm pe care-l are dom’ general cu patru stele Gabriel Oprea să-şi prezinte actele că altfel îl extrădez direct în holul de la intrarea în bloc de unde n-are decât să-l ia Unchiul Sam la pachet pentru corectarea anomaliilor apărute în sistemul lor de informaţii. Mi-a întins tremurând ca varga un permis de conducere american valabil şi o legitimaţie de jurnalist, acte pe care le-am cercetat cu atenţie. Şi fiindcă vă cunosc demult că sunteţi nişte oameni discreţi vă voi spune în cel mai mare secret cine era cel care-mi invadase intimitatea apartamentului meu.

Se numeşte Robert Parry şi este jurnalist de investigaţie. Ultima sa investigaţie scosese la lumină o mulţime de aspecte mizerabile a unor maşinaţiuni criminale comise în lume de o familie tipic americană ajunsă momentan pe grămada de mălai din care se îndoapă fără nici o ruşine sau teamă de ceva. Este vorba de familia Kagan formată din Robert Kagan membru în Consiliul pentru Relații Externe al SUA, soţia sa Victoria Nuland secretar de stat adjunct pentru afaceri europene, plus rudele apropiate.

Robert Parry demonstrase că familia Kagan (Robert Kagan, Frederick Kagan, Victoria Nuland, Kimberly Kagan) au invadat ca o familie de păianjeni politica SUA ţesând o pânză fină de minciuni pentru stârnirea şi alimentarea la cald ale unor războaie în lume. Această familie a reuşit să transforme războiul într-o afacere extrem de profitabilă pentru ei şi acum trag foloase de pe urma comerţului cu moarte. SUA este singura ţară din lume care-ţi vinde pe bani mulţi tancuri, mitraliere, bombe şi nu le etichetează ca obiecte ale morţii ci ca obiecte ale democraţiei şi libertăţii(!?!). Iar ploşniţe precum familia Kagan se îngraşă cu sângele vărsat de nevinovaţii care mor nici ei nu ştiu de ce în ţări ca Afganistan, Irak, Siria, Ucraina etc, etc…

În timp ce Robert Kagan, Frederick Kagan, Kimberly Kagan au înfiinţat aşa numitele Think tank-uri (un termen ce caracterizează o asociație sau o organizație de persoane specializate sau chiar o singură persoană competentă care oferă, de regulă gratuit, informații necesare pentru a crea, amplifica, diminua, înlătura, organiza sau optimiza un anume compartiment funcțional al societății, așa cum ar fi optimizarea structurii militare, economice, politice, culturale la nivel local, regional, statal, continental sau chiar la nivel global) Victoria Nuland sub acoperirea sa de adjunct al secretarului de stat zboară ca o piază rea din ţară în ţară stârnind, amplificând sau menţinând conflicte la nivel regional.

Priviţi vă rog aici o fotografie tipică având scroafa aceasta americană în acţiune. De data aceasta scroafa nu s-a urcat în copac ci s-a căţărat pe un tanc ucrainean aflat în fruntea unei coloane de tancuri ce merge să se lupte cu propriul popor în estul Ucrainei.

_scroafa

 Nu-i aşa că-ţi vine să vomiţi de diplomaţia agresivă şi mitocănească a unui popor de jigodii care deocamdată se cred jupânii mahalalei acesteia care se numeşte planeta Pământ? Mai priviţi odată poza şi dacă nu aţi vomitat înseamnă că sunteţi tare de stomac.

Asta îmi spunea Robert Parry când un satelit spion american a întins o antenă pe fereastră şi mi ţi l-a pocnit pe jurnalist direct la mir. Acesta a luat automat poziţie de drepţi şi salutând a început să cânte imnul american. Sunt sigur că i se puseseră la dispoziţie gratuit dungile de pe steag iar stelele le vedea el în faţa ochilor datorită loviturii neaşteptate. Nu a putut preciza dacă erau chiar 50 dar ce mai contează asta acum când The Star Spangled Banner a fost intonat în apartamentul meu de un american get-beget. Sub melodia aceasta s-au comis mult mai multe atrocităţi şi crime decât sub cel în care se spunea: „Deutschland, Deutschland über alles,/ Über alles in der Welt/) dar după cum se ştie învingătorii scriu istoria aşa că n-avem încotro, ciocul mic şi ochii pe geam să vedem la timp dacă nu au trimis americanii vreo dronă pentru corectarea situaţiei.

Şi uite aşa Kaganii şi alţii asemenea lor au îmbrobodit lumea cu armele de distrugere în masă din Irak ca apoi să se scuze, pardon! nu au fost arme de distrugere în masă dar numai vreun milion-două de irakieni au trecut la Alah pentru greşeala aceasta a noastră. Şi dacă tot ne-am consumat bombele pe capul lor am avut nişte costuri nu-i aşa? Iar acum vor trebui să dea petrolul drept despăgubiri de război fiindcă noi suntem galantoni dar nu consumăm bombe pe degeaba. Acum alde Kagan şi-au pus ochii pe Ucraina, dar fiţi siguri că nu Ucraina este scopul lor ci Rusia. Vor să pună presiune pe Rusia ca să înceapă din nou o cursă a înarmărilor ca în perioada sovietică în care industria de armament americană a prosperat având comenzi continue.

Asta este domnii mei, dacă funcţionează fabricile de bombe, rachete, tancuri, avioane militare, submarine şi alte instrumente ale morţii şi banii se adună zornăind tot mai mulţi la comercianţii morţii din USA.

Fiindcă sunt un om milos din fire, lui Robert Parry i-am acordat azil politic până la ora 21 deseară, apoi ce să-i fac? Dumnezeu cu mila lui să fie asupra sa!

Prin ţara lui Bulă şi Alinuţa

Pamflet 037

Mi-a atras mie atenţia o anumită persoană ajunsă într-un post înalt în politica românească. O femeie aproximativ simpăticuţă, ochelaristă convinsă, mare proprietară a literei R pe care o rostogoleşte în gură cu o plăcere nemaipomenită de parcă ar rostogoli nenumărate pietricele ajunse întâmplător acolo. Aşa este, aţi ghicit, este vorba de Alina Gorrrrrrghiu actuala preşedintă a partidului fondat de alde Brătianu. Curios cum sunt din fire am vrut să aflu mai multe despre ea, eventual de când era copil, pentru a vedea dacă de mică a avut aplicare politică. Am scris deci pe Google: „alinuţa” fiindcă era normal să fie numită aşa când era mai mică şi deodată s-a umplut pagina web cu date despre Alinuţa, date care m-au lăsat paf! fiindcă toate erau bancuri. Da domnilor, bancuri cu Alinuţa. Faceţi şi dumneavoastră aceasta şi Google vă va lămuri cam ce făcea Alinuţa înainte de a deveni Alina preşedinta.

_guma

Deci pentru mine a devenit clar de ce Alina Gorrrrrrrghiu se poartă şi vorbeşte ca un personaj de banc, fiindcă de acolo provine. Halal PNL, văd că vă ţineţi acum în continuare de bancuri, că de epigrame se ţine de o sută de ani Quintus, printre care cel mai hazos ar fi că vreţi să conduceţi ţara cu Alinuţa în frunte. Mai lipsea ca să-l aveţi printre personajele de top pe Bulă, cel mai reprezentativ personaj din perioada ceauşistă, personaj pe care cică l-au împuşcat militarii la Târgovişte odată cu soţii Ceauşescu. Aşa este, l-au împuşcat dar nu s-a avut în vedere reîncarnările personajului mai ales în indivizi suspuşi din punct de vedere politic. Asta se întâmplă mereu ca o subtilă răzbunare a stejarului de la Scorniceşti.

Nu mai departe decât anul trecut, dorul românilor de nemuritorul Bulă a făcut să aleagă într-un post cheie în stat pe un personaj în care se încarnase. Mai ales cei de peste hotare cu dorul lor neostoit l-au vrut neapărat pe noul Bulă în fotoliul de prezident al României şi prezident l-a făcut. Consecvent şi el principiului lansat de Băsescu în 2004 ca după alegeri cel care pierde alegerile să fie trimis la tatăl lui Bulă, adică la Bulău şi noul Bulă încearcă s-l trimită la Bulău pe Ponta precum Băsescu pe Năstase.

Cu Bulă la conducere şi Bulău supraveghind de îndeaproape peisajul politic românesc nu este de mirare că treburile politice merg exact ca în ţara lui Bulă. Într-o asemenea ţară toate se fac la plesneală din partea preşedinţiei, iar poporul cu un surâs amar vede că promisiunea „lucrului bine făcut” nu a fost decât o gogoriţă căreia trebuie să-i suporte consecinţele.

Poate că mostra de „lucru bine făcut” aiurea din ţara lui Bulă şi tatăl său Bulău a ieşit în evidenţă ca uleiul deasupra apei odată cu necesitatea promulgării Codului fiscal şi a celui de Procedură fiscală, ambele extrem de necesare bunei funcţionări a statului român.

Bulă cel îngălat după ce s-a gândit vreo douăzeci de zile, că la el resorturile gândirii sunt înţepenite rău şi merg încet al dracului, a respirat adânc, şi-a luat avânt şi cu o forţă pe care doar un fizician ca el putea să o calculeze a făcut jart! cu mămăliga-n geam. A promulgat, ce credeţi? Codul fiscal? Ehei, aşa ar fi gândit o minte sănătoasă, nu aţi ghicit. Asta ar fi fost normal într-o ţară normală dar aici e ţara lui Bulă şi a lui Bulău, ce aţi şi uitat deja? În ţara lui Bulă, căruţa se pune înaintea cailor, cuiele se bat în pereţi cu floarea înainte iar codurile de procedură se promulgă şi intră în vigoare înaintea codurilor de bază care stabilesc domeniile în care vor acţiona procedurile. Deci a fost promulgat Codul de procedură fiscală.

Este halucinant dar aşa este. Închipuiţi-vă că înaintea codului Penal în care se prevede care sunt infracţiunile, cine sunt consideraţi infractori, pedeapsa primită pentru fapta comisă, ar fi promulgat şi intrat în vigoare Codul de procedură penală care spune cum sunt arestaţi şi judecaţi infractorii! Deci ne-ar spune cum să fie arestaţi judecaţi, dar nu am şti care sunt infractorii! Deci, care infractori? Nu numai că ar fi ciudat ci de-a dreptul prostesc un asemenea curs al intrării în vigoare a legilor şi în cazul acesta ar putea fi luate în considerare două alternative, ori e tâmpenie crasă, ori este rea voinţă şi în mod deliberat se pun beţe în roate înfăptuirii unor reglementări necesare bunului mers al societăţii.

Tot aşa şi în domeniul fiscalităţii, Codul fiscal stabileşte taxele, cuantumul, cine le plăteşte iar codul de procedură cum se colectează aceste taxe. Deci Bulă al nostru a promulgat cum se colectează taxele înainte de a se stabili care sunt aceste taxe. Bravo Bulă! Mai ai cumva şi alţi fraţi care acţionează aşa.

Ştiu, ştiu ce ai să spui, că Bulă este unic pe lumea aceasta. Norocul nostru!

Joiannis I-ul von Tilişca iese la rampă

Pamflet 036

Ştiu că aveţi multă treabă, necazuri care trebuie rezolvate, copii care plâng, mame şi bunici cicălitoare, rate care trebuie plătite la bancă, dar vă rog să vă opriţi o clipă din activitatea acesta ce pare stresantă şi să priviţi cu atenţie pe noul nostru prezident Johannis I-ul von Tilişca (sperăm ultimul exemplar de acest tip) adus ca prezident de prin cele ţări străine pe aripile jigodioase ale feisbukului (cum îi zic românii la americănescul Facebook). Priviţi-l şi sunt sigur că vă va captiva modul cum navighează prin politica românească cu abilitatea egalată doar de fostul primar de la Pocreaca dat afară pentru incompetenţă, uitaţi-vă cum se mişcă prin politică dezinvolt precum un hipopotam dansând balansându-şi fustiţa în Lacul lebedelor, se mişcă domnia sa cu graţia unui urs care simte deodată sub lăboaie parchetul lustruit al sălii de bal, cu gingăşia unui elefant care pătrunde sfios în magazinul de porţelanuri şi doreşte musai să rearanjeze în altă ordine exponatele de pe rafturi, aşa că nu-i de mirare că ori de câte ori iese individul cu pricina la rampă o face invariabil iar de oaie, dând cu mămăliga-n geam şi cu bâta în cea mai mâloasă baltă pe care o găseşte în preajmă.

Prin decembrie anul trecut Johannis I-ul von Tilişca proaspăt uns preşedinte deja prinsese un pic de voce şi după trei zile de pronunţat sunete a ieşit următorul text „Nu este bine să se mărească pensiile şi salariile că efortul nu este sustenabil şi cei care vor veni la anul (adică anul acesta) vor trebui să le taie”. Românului i-au intrat aceste vorbe pe o ureche şi i-a ieşit pe cealaltă fiindcă ferm convins că dacă-i promisese Ponta trebuie să i se dea indiferent cine-i la guvern. Cu toată împotrivirea lui Johannis I-ul von Tilişca guvernul Ponta a mărit pensiile, a dat înapoi cei 5,5% luaţi ilegal din pensie de prădătorul guvern PDL, a mărit salariile bugetarilor, a redus TVA-ul la alimente la 5%, economia şi-a revenit devenind funcţională iar în vară crocodilul acesta prezidenţial a prins iar glas spunând lumii că el a făcut toate acestea. Normal că pentru a susţine asta după ce ai susţinut contrariul este o dovadă crasă de tupeu incalificabil şi măgărie cleioasă dar se pare că la Johannis I-ul von Tilişca a devenit un obicei şi obiceiul acesta este perfecţionat nemţeşte zi de zi până la cele mai înalte culmi.

Poate românii şi-l închipuiau pe individ ca pe tipul din reclama ceea pentru Banca Transilvania, un ins grăsun şi anost cu fustiţă, diademă pe frunte şi baghetă magică despre care se spunea că este un fel de Zân al României (Zân = masculinul de la zână) fiindcă poartă mereu cu el o ditamai ştampilă cu menţiunea „APROBAT”.

_reclama

Degeaba tragi nădejde bădiţă Vasile, bade Gheorghe, ori nene Nae asta nu se întâmplă şi nu se va întâmpla cu legile care le aştepţi pentru îmbunătăţirea traiului dumitale fiindcă Johannis I-ul von Tilişca a fost pus pe tronul Cotroceniului de străini şi fiţi siguri că va aproba doar ce primeşte de peste graniţă prin ordin expres ca să aprobe. De exemplu noul Cod fiscal care prevede micşorarea TVA-ului la 19%, micşorarea CAS-ului, înlesniri fiscale pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi multe alte măsuri aşteptate cu bucurie de marea masă a poporului român cum a ajuns la Cotroceni a murit ca scroafa-n păpuşoi. Credeai că mâine vei vedea codul promulgat nu-i aşa?

Imediat cum l-a primit pentru promulgare mârlanul cel cu ştampila „APROBAT” a sărit în sus ca ars şi după obicei  a dat cu paltonul de perete strigând în nemţeasca lui de baltă că nu se pot face asemenea lucruri pentru un popor care de abia cu mari eforturi fusese învăţat de guvernarea PDL să trăiască prost, la limita de jos al subzistenţei, doar de azi pe mâine şi deodată să i se dea o gură de aer pentru a o duce şi el puţin mai bine. Spune că asemenea măsuri sunt „populiste” dar chestia este redusă la modul jigodios la un concept ambiguu, adică se trece sub tăcere că doar promisiunile fără acoperire făcute poporului aşa cum le face Mârlănia Sa când mai capătă dezlegare la cuvinte pot fi catalogate drept „populism” iar măsurile care se aplică efectiv pentru bunăstarea poporului nu se pot include în conceptul acesta apărut ca un mucegai, ca o dejecţie ordinară la masa celor bogaţi şi insensibili la suferinţa poporului.

Aproape zilnic se aude la televizor hâr-hâr-ul Alinei Gorghiu alături de cuvintele rostogolite ca nişte bolovani diformi de unul care are prea multă limbă de te miri cum de-i mai încape-n gură şi care cică se vrea prim-ministru în locul lui Ponta. Unii bănuiau că Predoiu are nişte prune în gură dar vă spun eu că nu-i aşa, e doar limba lui proprietate personală care atent cultivată a crescut cel puţin cât limba boului din curtea lui Johannis I-ul von Tilişca. Au mai existat cazuri când ardeleni ajunşi în fruntea ţării şi-au pus miniştri dintre cei pe care-i avea prin curte. Ne-o spune clar Păstorel Teodoreanu într-o epigramă: „Caligula imperator/ Şi-a făcut calul senator/ Petru Groza mai sinistru/ Şi-a făcut boul ministru./ umoristul căutând să surprindă în patru versuri faptul că Petru Groza l-a numit pe Romulus Zăroni fostul său vătaf de la moşie în postul de ministru al agriculturii. Dar fiţi siguri că şi scena politică actuală îşi are Zăronii săi.

Aşa că popor român ia-ţi adio de la TVA de 19%, CAS mai mic, măriri de pensii şi salarii, fiindcă a intrat pe fir Johannis I-ul von Tilişca care ţine cu dinţii s-o ducem dacă nu prost, măcar foarte prost.

Fiindcă aşa vor leprele străine de peste graniţă!