Întrebare de 10 puncte

Pamflet 029

Întrebare de 10 puncte: ce face prezidentul Joiannis pe timpul cât cel mai recent obiect al muncii sale îşi curariseşte genunchiul faultat tocmai pe turceşti meleaguri? Aha, aşa este, domnul din colţ, cel cu cravata mov în picăţele a răspuns corect şi obţine cele 10 puncte plus un voucher cu care nu poate să-şi cumpere nimic, dar răspunsul acesta este: „Tace”, un răspuns mai scurt decât ai zice Sibiu. Tace încrâncenat ca un cavaler teuton îngheţat în armură, tace precum carasul auriu înghiţit de pisica vecinului, tace adânc precum peştera Nedescoperită, tace ca un adevărat prezident Joiannis în exerciţiul funcţiunii.

Păi spuneţi şi dvs. care sunteţi oameni inteligenţi nu ca unii europarlamentari români, ce altceva ar putea să facă alesul semivorbitor al feisbucului când ştiut este de toată lumea că el are idei foarte puţine şi acelea fixe al dracului pe care le repetă mereu în gând ca să nu le uite. Cea mai recentă idee i-a fost dată de un consilier care cândva fusese la PSD şi avea un dinte împotriva lui Ponta. Şi pontul cu Ponta i l-a vândut cald prezidentului Joiannis ştiind că plăvanul (din prea mare simpatie îi zic aşa) o să ia totul de bun şi o să meargă exact ca blândul dar implacabilul Joiannis fără să se uite în jur până calcă sub copite ţinta care i s-a părut lui că a fluturat o cârpă roşie. Şi când vede roşu orice Joiannis care-şi respectă numele trece la atac.

_corida 

Ideea lui fixă sună aşa: „Ponta să-şi dea demisia” şi corul lătrător al tuturor căţeluşilor din jur pofticioşi de ciolan repetă şi ei la fel ca un ecou: „Ponta să-şi dea demisia”, uitându-se totuşi chiorâş unul la celălalt, pândind cu coada ochiului să nu ia vreunul avans înainte de a se produce încăierarea finală pe ciolan.

Ponta de prin Turcia a mai zis el una-alta despre ultimele evenimente din lume dar prezidentul Joiannis nimic. Tăcere absolută. Iată că grecii au dat dovadă de verticalitate în relaţiile cu jigodiile occidentale distrugătoare de economii, au dovedit că se poate ca undeva în lume să existe o democraţie cu adevărat funcţională şi s-a dovedit că tocmai în ţara unde a apărut conceptul de democraţie aceasta funcţionează ireproşabil fără ca intruziunile străine să-i poată deregla mersul. Grecii au demonstrat că sunt un popor demn care ţine la onoarea sa şi nu o calcă în picioare indiferent de condiţii. Dar pentru aceasta trebuia un popor demn care să-şi ridice nasul din ţărână, un popor care să nu aibă din rândurile sale zdrenţe de europarlamentari care să strige acolo în buricul Europei împotriva propriei ţări că nu trebuie ajutată fiindcă sunt comuniştii la putere, un popor cărora să le lipsească scârbe trimise la Bruxelles ca să susţină ţara şi ei să susţină orice numai ţara nu susţinând aberaţii precum că la un referendum s-au furat milioane de voturi. Aţi auzit vreun politician grec indiferent de care parte a eşichierului politic s-ar afla că s-au furat vreun vot? Nu. De ce? Tocmai de aia că ei nu au rahaţi cu nume de oameni politici care să lucreze împotriva ţării lor.

Vă rog o clipă să vă închipuiţi pe frumoasa babă Cloanţă numita Monica Macovei că ar fi fost europarlamentar grec în Parlamentul Europei. Ehei, acum deja pe masa Consiliului Europei era o reclamaţie din care să rezulte că din cele vreo trei milioane şi jumătate de voturi cu „NU” ale grecilor două milioane au fost furate la urne. De ce două milioane? Fiindcă aşa i s-a dat pe cifra asta guriţa ei cea strâmbă.

Şi lipsa unor nenorociţi ca Macovei sau ca Preda din partea grecilor în Parlamentul Europei se cunoaşte. Trei milioane şi jumătate au votat „NU” şi imediat toată Europa este în fierbere căutând urgent căi de a ajuta Grecia ca să n-o scape spre zona Rusia-China pe când la nenorociţii de români cei veşnic îndoiţi de şale, cei înţepeniţi ca tâmpiţii pe axa Bucureşti – Londra – Washington au votat şapte milioane şi jumătate pentru trimiterea la plimbare a unui preşedinte beţiv şi ticălos iar Europa s-a şters la fund cu voturile lor. Nici măcar nu s-a şters personal ci a fost ştearsă cu pricepere, competenţă şi mai ales cu o nesfârşită deferenţă de europarlamentarii PDL de atunci urmărindu-se cu atenţie să nu rămână în urmă dâre ale unei situaţii foarte urât mirositoare.

A fost momentul în care cu ajutorul slugilor provenite din România întreaga demnitate a poporului român a fost călcată în picioare de jigodiile occidentale atente doar la conturile lor şi la sclavii estici care nu trebuie să ridice niciodată nasul din ţărână mai ales că nici nu vor.

A fost de ajuns ca Ponta să zică pe Twiter ceva de bine despre greci că presa noastră „democrată” a şi sărit pe el. Prezidentul Joiannis deocamdată nu a zis nimic fiindcă lui îi trebuie trei-patru zile să-şi ia avânt, să rumege bine în gând şi apoi cu un efort suprem de voinţă să spună tărăgănat „Ponta să-şi dea demisia”. Deocamdată n-a mai spus-o de câtva vreme dar fiţi siguri că o va spune fiindcă are acum mintea şi gura plină de propoziţia aceasta.

Grecii, desigur vor câştiga fiindcă americanii ar face icter negru dacă ar vedea  baze militare ruseşti la Salonic sau alte oraşe din Grecia şi nici nu doresc să asiste la cumpărarea la bucată a economiei greceşti de China, coşmarul economiei americane.

Grecii spre deosebire de neajutoraţii de români ştiu să-şi etaleze şi să-şi impună importanţa sa geopolitică pe tabla mondială de şah. Şi o fac mereu cu pricepere şi demnitate.

Bravo lor!

Reclame

Un gând despre „Întrebare de 10 puncte

  1. Și conștiința mea a fost alături de greci, care cu riscuri mari a spus NU rechinilor! Era un subiect de tratat cu prioritate! În definitiv, e un eveniment istoric…

Comentariile sunt închise.