Distracţie ca în secolul XIX

Pamflet 030

Îmi povestea tata cum se distrau bărbaţii din Curseştiul meu natal când era el copil adică pe la sfârşitul secolului XIX . Cică pe atunci Curseşti-Vale era un sat mult mai mare şi cu mai multă viaţă decât în zilele noastre dar în vremea aceea nu existau cinematografe, televizoare, aparate de radio şi doar din când în când mai aducea popa sau domnu’ învăţător câte o gazetă de pe la oraş din care le citea seara celor adunaţi în grup lângă fântâna din centrul satului, chestii care se întâmplau undeva într-o lume parcă foarte îndepărtată, foarte străină de cei care ascultau, ţărani cu chipuri aspre, arse de ger şi soare, oameni care nu văzuseră în viaţa lor nici măcar cum arată trenul, calea ferată fiind la zeci de kilometri de sat.

Socializarea sătenilor se făcea la cârciuma din sat şi după ce se afumau bine ieşeau pe maidanul din faţa cârciumii pentru distracţia săptămânală. Cineva trebuia s-o înceapă şi acest lucru se făcea cam în felul următor. Unul din cei ieşiţi se ruga de altul să-i dea o palmă, celălalt făcea nazuri un timp doar aşa de fason şi până la urmă jart! îi dădea un lăboi peste ochi. Cel lovit sărea ca din gură de şarpe „De ce dai bă, tu-ţi anafura şi mănăstirea cui te-o făcut?” şi se punea cu pumnii pe celălalt care nu-i rămânea dator. Fiindcă toţi de pe acolo fie erau rude, fie prieteni cu cei care începuseră bătaia se producea o încăierare generală ce ţinea până oboseau, plecând apoi toţi spre casă cu vânătăi dar mulţumiţi că s-au distrat. Niciodată nu se foloseau cuţite sau pari fiindcă aici nu era vorba de mânie şi duminica viitoare îi aştepta o altă distracţie.

Mi-am amintit de povestirile lui tata mai zilele trecute când un beţivan notoriu bine hârşit până la expirarea sa de prin politica românească după ce a turnat în el un litru de whisky a ieşit ca păduchele în frunte şi a reiterat parcă cererea acelui ţăran care cerea să i se dea o palmă ca apoi cei doritori să aibă motiv de acţiona. Nu trebuie să căutaţi prea departe potaia beţivănită care a început aşa deodată să latre, nu la lună, fapt care nu ar fi avut desigur nici o urmare pentru nimeni, ci împotriva unei comunităţi confesionale destul de răspândită în unele părţi ale ţării, comunitate liniştită, muncitoare şi cu respect pentru ţara în care trăieşte.

Pe când buretele acesta veşnic însetat era preşedinte al României s-a ajuns la un acord cu preşedintele Turciei ca la Bucureşti să se construiască o moschee şi o Universitate pentru comunitatea musulmană. Guvernul actual a aprobat potrivit acelei înţelegeri alocarea gratuită a unui teren de 11.000 de metri pătraţi pentru construirea celor două obiective ceea ce este un lucru normal odată stabilit la nivel de stat. Aceste construcţii trebuiau să fie finanţate de către Turcia şi deşi chiar România are o importantă comunitate musulmană nu aloca nici un sfanţ pentru acestea deşi musulmanii din România plătesc şi ei impozite. Noi băgăm miliarde de euro în Marea Hardughie a mântuirii totale a neamului, construcţia aceea faraonică de prost gust care sub chiflele aurite prevăzute cu cruci de pe acoperiş are tot ce-ţi doreşti, biserică, hotel de cinci stele, restaurant de lux, magazine şi poate pe undeva prin vreun colţ şi vreun bordel fiindcă până la urmă feţele bisericeşti sunt tot oameni şi unde ar putea ei să savureze mai bine biblica scriere Cântarea cântărilor decât într-un mediu propice plin de figuri feminine bine dezbrăcate.

Acum beţivanul a început să dea pe goarnă americanisme învăţate de la Marele Licurici pe când stătea în genunchi în faţa lui efectuând perverse operaţiuni pe care la vremea ceea cu obişnuita lui mârlănie în comunicare nu s-a sfiit să le numească. A început să urle ca din gură de şarpe că este o mare greşeală a românilor să facă o moschee în Bucureşti şi mai ales să se construiască o Universitate pentru musulmani deoarece aşa cum îi suflase Unchiul Sam în urechea lui cea blegită de băutură fiecare universitate musulmană este „un cuib de terorişti”.

Desigur că tot ce spune acest politican expirat dornic până la exasperare de a i se da atenţie nu ar avea nici un ecou dacă o anumită parte jigodioasă a presei nu ar sorbi cu nesaţ tâmpeniile duhnind a alcool şi rahat american ale acestui nenorocit şi punându-le în pagină să le prezinte ca pe un mare scandal în politica românească.

Normal că jigodia aceasta bea în fiecare zi nu ca ţăranii aceia de la Curseşti care beau doar duminica, şi el face scandal în fiecare zi nu numai o dată pe săptămână. Numai că în loc să fie dirijat spre balamuc aşa cum ar fi normal într-o ţară normală, individul mai este prezentat publicului ca fiind încă în perioada de garanţie. Tot ca ţăranul acela care cerea să-i fie dată o palmă aşa caută şi el acum ca să supere comunitatea musulmană din ţara noastră, poate, poate vor reacţiona în vreun fel şi atunci am avea şi noi teroriştii noştri ca orice ţară occidentală care se respectă.

SUA îşi are teroriştii săi şi chiar dacă nu-i are îi inventează, Anglia îşi are teroriştii săi, Franţa îşi are teroriştii săi, până şi Spania îşi are teroriştii săi aşa că pentru România neavând teroriştii săi situaţia este inacceptabilă, nu-i aşa coane Iancule? Până când România să nu-şi aibă teroriştii săi?

Şi Băsescu ca orice beţivan care nu mai vede corect în faţa ochilor iar gândirea lui s-a năclăit complet în coniac şi whisky numeşte orice universitate unde învaţă musulmani „cuiburi de terorişti” pentru a ataca după modelul american oamenii şi religia de-a valma acuzând orice aspect din comunitatea respectivă.

Norocul nostru este că preşedintele de acum al României şi primul ministru au luat măsuri ca în pofida râgâielilor beţivanului reluate de o presă coruptă, comunitatea musulmană să fie tratată corect de către un popor înţelegător şi cu suflet mare cum este poporul român.

Iar de la orizontală, de undeva de pe sub masă, Băsescu  dă în continuare „sfaturi politice” îngălând cuvintele: „O să vedeţi voi, hâc! că-s terorişti, hâc! mi-a spus mie Obama la una mică în VC-ul Casei Albe, hâc!”

Reclame

Un gând despre „Distracţie ca în secolul XIX

  1. Că oamenii Curseștilor se adunau în poartă la popa Sârbu, duminica, pentru a schimba informații, știam; chiar eu pe la vârsta de 6 ani, dus acolo de unchiul meu Costică, le citeam ziarul Universul. De distracția cu un fel de Bâza nu știam, deși de jocul acesta practicat și de copii, aflasem și-l practicasem în recreația de la școala de pe coastă, unde se află și astăzi. Dar obiceiul strămoșilor nu are importanță acum, el fiind citat pentru comparație și mi-a făcut plăcere. Este o mărturie valoroasă pentru etnografi. Importantă este atitudinea față de presa de scandal care pentru reting, scot din mormântul proaspăt săpat cadavrul unui președinte ce mai dă sfaturi țării în calitate de scandalgiu notoriu!
    Bine punctat subiectul. Oare cine se crede omul acesta coborât de pe vapor? Și dacă e nebun, crezându-se tribun, un fel de Becali 2, de ce este invitat la orice oră în arena circului politic? Și dacă ar fi aceasta singura întrebare în politica românească!

Comentariile sunt închise.