Suspendare eficientă

Pamflet 033

După ce am recepţionat în plin toate măgăriile care au inflamat şi inflamează spaţiul politic românesc, de azi subsemnatul împreună cu Billiboy (pe româneşte Belibou) trecem de bună voie şi nesiliţi de nimeni din categoria celor care urmăresc nu doar aşa de florile mărului fenomenele stranii ale politicii şi mai ales ale politicianismului românesc, la cercetare ştiinţifică adevărată, activitate absolut necesară nimănui în general fiindcă vorba ceea, cercetare ştiinţifică ne mai trebuia nouă celor care pojar şi tuse măgărească avusesem la timpul potrivit parcurgând disciplinaţi strict stagiul necesar descris în cărţile de patologie.

Ne stabiliserăm domeniile, metodele şi mijloacele necesare acestui demers lăudabil spre care ne îndreptaserăm şi acum dacă nu se supără Billiboy (pe româneşte Belibou) o să vă suflu eu la ureche vreo două teme. Prima temă de cercetare a fost următoarea: Cât de bătrân era Mircea cel Bătrân când s-a bătut cu turcii la Rovine, temă care va avea mai multe subcapitole printre care în capitolul de bază vom căuta stabilirea unei analogii cu vremurile de acum şi anume rolul diasporei la stabilirea celui care domneşte la Bucureşti. Acesta va fi un subcapitol extrem de interesant, vă spun eu, deoarece pe timpurile acelea din lipsa unei diaspore puternice formate din căpşunari oneşti, ştergătoare de rahat pe la moşnegii din Italia, şi „ăi ge-ai noştri” aşa mai bruneţei care stau zi-lumină cu mâinile întinse spre, sau prin buzunarele europenilor băgând spaima prin oraşele Europei, voturile de peste graniţă le aduceau în vârfurile suliţelor turcii şi care candidat aducea mai multe suliţe prevăzute neapărat cu ienicerul aferent, acela era pus, nu la Cotroceni fiindcă pe atunci Cotroceniul nu era inventat, ci pe tronul domnesc.

Altă temă de o importanţă crucială va fi de ce bărbaţii adună scame în buric şi femeile nu, dar aceasta mai târziu când vom fi epuizat prima temă de cercetare.

Printr-o simplă scădere am aflat imediat că în anul 1395 când a avut loc lupta de la Rovine Mircea cel Bătrân născut în anul 1355 avea 40 de ani. Nu prea pare a fi fost aşa de bătrân dar cine mai ştie, l-or fi îmbătrânit grijile cu Uniunea Europeană, cu bazele americane din Ţara Românească, cu reducerea TVA-ului propusă de primul său ministru, cu expansiunea agresivă a Moscovei (asta doar aşa de sanchi, fiindcă ruşii n-au atacat pe nimeni deliberat de sute ani), cu evaluarea democraţiei propusă de un oarecare boier Tăriceanu, cu… staţi aşa un pic vă rog fiindcă Billiboy (pe româneşte Belibou) mă trage de mânecă şi-mi şopteşte că astea nu erau pe timpul acela. Nu erau? Ia te uită comedie! Dar atunci cum naiba a reuşit Mircea fără astea să fie deja bătrân la patruzeci de ani?

Deci m-am pus pe studiat. Se pare că în anul 1495 a apărut un nou candidat la şefia statului, unul Vlad care se baza ca şi cunoştinţa noastră actuală Joiannis cel Tăcut pe voturile aduse din diasporă. Şi pe atunci nu numai voturile veneau din afara ţării ehei, tocmai din Turcia, ci chiar votanţii înşişi purtând voturile care în suliţe, care în iatagane. Candidatul Vlad venea odată cu ei încrezător în cele vreo 40.000 de voturi care soseau în ţară în tropot de cai şi zăngănit de săbii aflând de la o înaintaşă a Monicăi Macovei care se ocupa şi pe atunci tot cu pâra la Înalta Poartă ca şi Monica cea din zilele noastre, că Mircea se poate baza doar pe vreo 12.000 de voturi autohtone şi pe zero barat de peste hotare.

conducator

După cum se vede calculele electorale erau făcute şi Vlad deja jubila că-l doboară pe Mircea chiar dacă-i spunea cel Bătrân fiindcă nu era mai bătrân decât Ponta bunăoară când a candidat în timpurile noastre la preşedinţie. Din motive de economie, ţara fiind mică, săracă şi din motive ascunse, doar de el ştiute, Mircea a fixat prin decret domnesc circumscripţia electorală la Rovine, un loc râpos şi mlăştinos, aflat cam pe unde şi-a înţărcat dracul copiii doar cu puţin mai la dreapta şi s-a votat zi de vară până-n seară de se înroşise apa Neajlovului de sângele votanţilor.

Pe atunci se ştie cine câştiga alegerile, cei care rămâneau în picioare pe câmpul de luptă erau declaraţi ca partid câştigător iar şeful lor primea coroana, cei care pierdeau mergeau la groapa comună. Simplu, nu? În felul acesta se evita renumărarea voturilor, sesizările la CCR, pâra la sultan şi alte măgării de acestea care se produc în zilele noastre.

La căderea serii Mircea era încă în picioare alături de o seamă din voinicii săi votanţi şi s-a apucat de ţopăit precum unul Geoană strigând „Am învins, am învins Mara dragostea mea” (Mara era nevastă-sa, a lui Mircea, nu a lui Geoană) dar partea proastă a fost că turcii nu aflaseră că luaseră bătaie şi au înaintat mai departe spre Bucureşti. Când a văzut Mircea că turcii nu vor să-l creadă că sunt bine bătuţi, brusc şi-a amintit cât de mult dorise el de-a lungul timpului să facă o excursie prin munţii patriei, să asculte glasul păsărelelor, susurul izvoarelor, mugetul cerbilor carpatini şi cum pe timpul acela încă nu se inventaseră drujbele udemeriste pădurile erau falnice ca la începutul veacurilor.

A plecat deci urgent în excursia aceasta şi din pisc în pisc nici nu observase cum  trecuse munţii în zona condusă de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.  Turcii îi puseseră lui sare pe coadă, dar pe Vlad îl unseseră ca şef al statului în locul său.

Din excursie s-a întors Mircea doi ani mai târziu în 1397 şi tot aşa ca-n vremurile noastre când este cooptat la guvernare UDMR-ul el a venit înapoi cu ajutor de la maghiari. După o scurtă şedinţă parlamentară în care săbiile au zăngănit tot pe malurile Neajlovului, s-a hotărât suspendarea lui Vlad de la conducerea ţării. Pe atunci suspendarea era mult mai uşoară decât a fost suspendarea lui Traian Băsescu, nu se făcea atâta tam-tam, nu se făcea referendum, nu hotărâri ale CCR, nici lovituri de stat date de o tipă precum ţaţa Aspazia Cojocaru cea care prin votul ei a scuipat pe voturile a şapte milioane şi jumătate  de români, ci totul era simplu, curat, igienic şi mai ales eficient. Cel a cărui suspendare fusese hotărâtă era suspendat în cel mai scurt timp de cea mai groasă creangă a vreunui stejar de prin preajmă cu o funie rezistentă şi ceva săpun ca laţul să lunece uns.

Rezultatul a fost de fiecare dată excelent şi nici unul din cei suspendaţi nu a reclamat vreodată calitatea necorespunzătoare a operaţiei respective.

Deci vedem că istoria se repetă. Acum iar avem un şef de stat adus la conducere de către diasporă. Întrebarea care se va pune peste vreun an, doi, va fi cum să-l suspendăm?

Cât priveşte tema a doua de ce bărbaţii adună scame în buric şi damele nu, o lăsăm pe altă dată fiindcă este o temă mult prea importantă şi prea vastă pentru a o expedia aşa doar prin câteva fraze.

Până atunci, ţinem legătura!

Reclame

Un gând despre „Suspendare eficientă

  1. Mi-au plăcut comparațiile istorice și efortul de documentare. Textul are ceva mai multă zeamă de pamflet, decât altele, ceea ce denotă îndemânare literară în orice subiect. Aaa, azi mi-a venit o idee: bănuiesc (din surse) că președintele a fost ajutat financiar să ajungă la Cotroceni. Ceea ce explică acum turismul lui pe la înaltele cancelarii. Este invitat (chemat!) să facă plata! (nu să servească dejunul oficial și toasturile de rigoare). Emigranții de nevoie sunt din nou păcăliți. Nu se poate face nimic cu mâinile goale (lăsate goale de de alte capete încoronate). În fața asaltului mondial asupra resurselor ce se mai găsesc pe ici, pe colo, e greu de rezistat! Noi vom pamfleta, dar soarta lumii (care a mai rămas neînrobită) e de natura Greciei.

Comentariile sunt închise.