Clopot în dungă

Pamflet 048

În perioada stalinistă tatăl meu fusese declarat chiabur şi tratat ca atare. Era luat deseori la închisoare pentru infracţiunea de sabotaj care atunci însemna că nu-şi plătise toate cotele cu care statul împovăra pe ţăranii socotiţi chiaburi. Îmi spunea că vor veni americanii şi-i vor alunga pe ruşii care pretindeau plata cotelor ca despăgubiri de război şi de aceea eu, copil fiind, urmăream nopţile cerul, sperând ca printre stelele strălucitoare de atunci de pe acel cer încă nepoluat să apară avioanele americane care să ne aducă eliberarea.

Am crescut, am devenit matur şi eu încă aşteptam să se termine cu regimul comunist. Ascultam nopţile Vocea Americii şi Europa liberă comentând uneori cu prietenii cele auzite ceea ce mi-a adus acasă în 1981 doi hojmalăi cât uşa care s-au recomandat ca ofiţeri de Securitate şi m-au „invitat” la sediul Securităţii judeţene. În 1989 tatăl meu era mort demult iar eu am plâns de bucurie după ce a fugit Ceauşescu, gândindu-mă la el ca la un om nefericit care nu-şi văzuse visul împlinit.

Cu această ocazie au venit şi americanii aducând cu ei capitalismul, jaful, pârjolul, foamea, sărăcia, distrugerea a tot ce se făcuse bun cu sudoare şi sânge în zeci de ani de muncă sisifică, domnia golanilor, şmecherilor de cartier, a lingăilor pupincurişti de funduri americane, a ţiganilor care nu munciseră niciodată nici până atunci şi nici de atunci încoace, călcarea în picioare a demnităţii poporului român, alterarea voită a conştiinţei naţionale, inducerea prin persuasiune a unei stări de vină a poporului că se numeşte popor român, aducerea României în epoca sclavagismului colonial, transformarea unei ţări libere şi frumoase într-o ţară mizeră preponderent consumatoare a tuturor deşeurilor occidentale cu mâinile mereu întinse la organismele financiare mondiale după ajutoare care sunt date greu şi cu condiţii din ce în ce mai împovărătoare, distrugerea culturii, a învăţământului, pervertirea tineretului spre dezavuarea propriului popor, propriei ţări, propriilor părinţi. Asta ne-a adus şi pot să spun azi cu responsabilitate că asta mi-a adus americanii. Şi mă mai întrebaţi de ce sunt trist şi-mi vine să plâng uneori, eu ditamai bărbatul care la timpul meu mi-am satisfăcut cu cinste stagiul militar obligatoriu şi am stat în tranşee în 1968 când se zvonise că vin ruşii pentru a ne pedepsi şi pe noi ca pe cehoslovaci.

De abia anilor care au urmat anului 1989 am descoperit ce înseamnă „libertatea şi democraţia” pe care o aduc avioanele şi tancurile americane încât măcar în al doisprezecelea ceas ar trebui să le spunem „mulţam de aşa ceva, ia mai căraţi-vă la dracu’ de pe aici!” . Alaltăieri a sunat clopotul la Hiroşima, mâine ar trebui să sune la Nagasaki vestind încă odată în Univers cine sunt cei mai mari criminali ai lumii de la Facere încoace, criminali care au planificat crimele odioase cu foarte mult sânge rece în aşa fel încât majoritatea victimelor să fie femei şi copii, lovind în felul acesta şi în cei care erau sub arme care astfel îşi pierdeau motivaţia de a mai lupta.

Cu cât cinism, cu câtă câinoşenie, cu câtă minuţiozitate criminală au planificat americanii ca oraşe precum Hiroşima în Japonia şi Dresda în Germania să fie ocolite ani întregi de bombardamente ca popoarele respective să-i creadă cavaleri pe americani retrăgându-şi de acolo forţele armate şi trimiţând copiii şi femeile crezând oraşele acestea protejate. Până pe 6 august 1945 ora 8,15 japonezii credeau că oraşul Hiroşima este protejat de zei fiindcă nu fusese bombardat niciodată şi de aceea era plin doar de zeci de mii de copii şi femei din toată Japonia. În ziua ceea fatidică din august cel mai mare criminal al planetei, încă nerecunoscut deocamdată ca atare, numit Harry S. Truman, cel de al 33-lea preşedinte al SUA a ordonat aruncarea supra acestui oraş ce nu avea nici o importanţă militară a primei bombe atomice din istorie, vaporizând într-o secundă zeci de mii de suflete de copil, zeci de mii de destine, de vise viitoare, de speranţe de viitor a unei întregi populaţii. Şi pofta de sânge şi distrugere nu s-a oprit aici, peste trei zile o altă bombă a fost aruncată la Nagasaki aducând acelaşi pârjol în acea vale liniştită şi paşnică dintre munţi. Despre distrugerea oraşului istoric Dresda de data aceasta cu armament convenţional vom discuta altă dată fiindcă acum vă rog să ascultaţi cu atenţie cum se aud reverberaţiile clopotului de la Hiroşima atrăgând încă odată lumii atenţia care sunt criminalii planetei ce oricând prin aroganţa lor pot duce iar la catastrofe de nivel planetar. Vă rog dacă mai aveţi un pic de timp să privim cu luare aminte nişte imagini luate în cele două oraşe japoneze după aruncarea bombelor atomice la ordinul marelui criminal H. S. Truman care apare şi el în medalion pe fiecare poză.

1

Fotografie luată de un locotenent american pe fereastra unui avion ce a participat la bombardament şi care arată ciuperca mortală a primei bombe aruncate asupra omenirii. În medalion marele criminal H. S. Truman cel de al 33-lea preşedinte al SUA.

2a

Uneltele care au înfăptuit crima cu colonelul Tibets în centru lângă avionul ucigaş inscripţionat cu numele mamei sale. De fapt cei mai mari criminali din istorie au arătat ca nişte oameni obişnuiţi simpatici şi iubitori de copii şi animale. Nu este aşa?

4

Imagine din Hiroşima după fapta de „eroism” americană.

6

Altă magine din Hiroşima după fapta de „eroism” americană

8

Aici a fost un oraş plin de viaţă numit Nagasaki dar pe aici au trecut avioanele americane.

9

Valea Morţii de la Nagasaki.

Şi în zilele noastre aceşti criminali ai lumii forfotesc pretutindeni  pe planeta aceasta  înghiontind pe toată lumea ca să mai stârnească pe ici, pe colo câte un război aducător de venituri grase. Iar unii tâmpiţi, unii ameţiţi de o propagandă deţănţată, sau pur şi simplu slabi de minte de pe glob încă mai cred în „libertatea şi democraţia” adusă de avioanele şi tancurile americane!

Cei care sunteţi cinstiţi şi curaţi, citiţi şi plângeţi la căpătâiul acestei lumi bolnave de microbul expansiunii criminale americane.

Plângeţi că atât v-a mai rămas!

Reclame

Un gând despre „Clopot în dungă

  1. Nu poți decât să lași un gând pios pentru oamenii care au experimentat cu propriile vieți puterea de distrugere a bombei cu hidrogen. Și nu poți decât să te miri cum unele state, ca Iranul, țin neapărat să aibă bomba atomică!

Comentariile sunt închise.