Hahalere democratice

Pamflet 052

În una din zilele acestei luni am simţit oarece furnicături în vârful degetelor de la ambele mâini şi atunci ca orice om care nu este insensibil la starea sa de sănătate, m-am gândit ca să combat acest efect dubios, apărut nu chiar pe neaşteptate, dar totuşi destul de presant în luarea unor măsuri.

În asemenea cazuri un masaj serios al buricelor degetelor ambelor mâini cică ar fi salutară şi care ar fi metoda de masaj cea mai la îndemână decât să scrii ceva butonând entuziast la tastatură? Îmi place să cred că subsemnatul a descoperit această metodă şi sper ca în viitor să înscriu inovaţia aceasta la OSIM pentru a nu mi-o fura cine ştie ce fost ţărănist, care prin retehnologizare, revopsire şi supermăgărizare (!?!) intensivă a devenit un falnic pedelist al glorioasei epoci care sigur va rămâne de pomină şi de haram cu numele de epoca Băsescu, totul apoi revopsit în grabă şi redenumit PNL.

M-am apucat deci de scris atunci despre o anumită perioadă din istoria Vasluiului. Să fiu bine înţeles din capul locului, eu nu fac parte din organele statului care să stabilească dacă cineva a furat din avuţia naţională şi mai ales cât a furat, ci sunt şi eu unul din cei mulţi care s-au postat şi ei ca tot românul la margine de drum ca să privească aşa cu ochii cât sarmaua la circul colorat şi gureş al trecerii politicienilor care de care mai plin de sine şi plin de ceea ce spunea fabulistul despre vulpe, care se jura că nu a mâncat găini dar avea „pufuşor, pe botişor”.

Şi oare când a fost mai mare circul în oraşul nostru de la margine de lume, decât în perioada de graţie 1996-2000, când liftele ţărăniste pline de ură pe acest popor blând, au ras pur şi simplu cu bestialitate  din peisajul economic al ţării tot ce se făcuse bun pe timpul împuşcatului de la Târgovişte.

Dacă luăm la puricat decesul întreprinderilor vasluiene, vedem că aproape toate şi-au dat obştescul sfârşit în acea perioadă de cea mai tristă amintire, dar care tocmai de aceea aş dori să rămână în memoria colectivă pentru ca eventualii viitori candidaţi la împuşcare să poată să-şi primească răsplata binemeritată, fiindcă dacă ne lipsesc multe lucruri pe lumea asta, se pare că gloanţe mai avem destule, ură cât încape, ba un pic mai mult de a început să cam dea pe dinafară.

Au dispărut atunci sub domnia copoşilor abjecţi ajunşi la conducerea judeţului toate fabricile şi uzinele din zona industrială, complexele de creştere a animalelor, fermele agricole care datau de pe timpul lui Carol I cum era cea de la Laza şi tot ce se putea face praf şi pulbere urgent şi cu câştig material pentru buzunarul propriu al hahalerelor ţărăniste.

Pe măsură ce acestea dispăreau, se vedea cu ochiul liber  cum copoşii de la conducere judeţului prosperau pe zi ce trecea, apăreau ca din pământ pe numele unor foşti pârliţi de prin  tagma comercianţilor ambulanţi de gumă de mestecat, ajunşi acum în fruntea bucatelor, magazine luxoase prin centrul oraşului, vile, lacuri cu peşti şi zone de agrement, societăţi comerciale şi alte chestii din acestea ce pot face viaţa dulce unora, başca distracţie la cataramă la botezuri şi nunţi cu tămbălău la care au fost naşi cu mare dare de mână fiindcă vorba românului, avea balta peşte.

Eu ca absolvent al unei facultăţi de drept nu pot să spun nici în ruptul capului că au furat ceva fiindcă averea se prezumă că este câştigată în mod licit, iar prezumţia de nevinovăţie acţionează până la proba contrarie, apărută numai în urma unei sentinţe judecătoreşti constatatoare.

Doar nimeni nu poate să mă oprească de la constatarea perfect normală la cineva înzestrat cu simţul văzului, că pufuşorul de pe botul lor jegos este aşa de gros, că şi obrazul cu mare greutate de abia li se mai vede, însă vedeţi dumneavoastră asta este altă căciulă care aparţine fabulistului, iar fabuliştii nu au ce căuta în curtea acestor domni pricepuţi doar la obiectul muncii descris în fabulă.

Poate nu reluam acest exerciţiu al dezmorţirii buricelor degetelor de la mâini dacă azi un prieten de altfel poate bine intenţionat nu m-ar fi întrebat de ce m-am luat numai de copoşii cei lacomi care cu râtul lor porcesc au făcut pulbere economia acestui judeţ şi nu m-am luat şi de alţii de exemplu de Porumboiu la o adică.

Păi de ce stimabile, de ce crezi matale că m-aş fi luat de acesta când am spus-o răspicat că văd foarte bine, aud excelent şi ceea ce este mai important, nu sunt unul din cei păliţi cu leuca ţărănească sau coposo-ţărănistă.

Despre Porumboiu cred şi sunt convins că măcar vreo două judeţe ar trebui să-i ridice statuie fiindcă pe când hoardele coposo-ţărăniste dăduseră iama în economia bietei noastre ţări făcând-o ţăndări acest om pe care personal nu-l cunosc a trecut la revigorarea agriculturii şi a unor fabrici nu numai în judeţul nostru ci şi în judeţul Suceava şi mai ştiu eu pe unde.

Mii de hectare au prins iar viaţă sub brăzdarul plugului şi grânele au umplut iar magaziile spre folosul acestei ţări aduse din ce în ce spre stadiul de mizerie pe care i-l doreau cu ardoare toţi copoşii din politica românească sau din cei care erau încă în diasporă.

În momentul când cineva face ceva folositor pentru această ţară ar trebui să ne scoatem respectuoşi pălăria în faţa lor dar asta se întâmplă rar la un popor îndobitocit şi înveninat de balele copoşilor care niciodată n-o să-i ierte lui Porumboiu că le-a smuls de sub labele lor păroase şi prădalnice o părticică din ţara asta pe care ei doreau s-o facă scrum.

Muzica de Vivaldi pusă pentru vacile de lapte la ferma sa de la Târzii sună pentru copoşii cu dinţii rânjiţi de un sentiment vindicativ, atroce, exact ca nişte clopote de înmormântare şi de aceea scheaună de câte ori au prilejul ca nişte căţei unşi sub coadă cu terebentină.

Vezi cum tâlhari proveniţi tot din rândul aceloraşi copoşi se plâng în presa centrală că familia lui  Culiţă Tărâţă, a luat toată Balta Brăilei în care spre disperarea jigodiilor ţărăniste pripăşite până în vremurile noastre prin altoire sau vieţuire parazitară pe tulpina altor partide,  cultivă omul grâu şi porumb pe întinderi cât vezi cu ochii.  Ei ar fi dorit ca acolo să nu fie decât mlaştină şi să cânte broaştele Hora lui Coposu-n două părţi (sau în două pârţuri cred că ar suna mai bine).

Deci alături de toţi oamenii de bună credinţă din ţara aceasta, oameni care le mai pasă de acest popor, oameni care le doresc un mai bine copiilor lor să le mulţumim respectuos celor care fac ceva folositor pentru cei care trăim în acest colţ de lume şi totodată le-aş sugera acestor oameni care trăiesc din munca lor să păstreze vreun capăt de frânghie şi o coajă de săpun pentru ca la un caz de mai ştiu eu ce să-i poată mângâia pe gât pe toţi cei care au distrus fără milă tot ce un popor întreg a construit cu muncă, sânge şi sudoare.

Consider că pentru asemenea hoţi ordinari un canal Dunăre – Marea Neagră ar fi prea puţin să-i pui să-l sape cu lopata şi cred că mai potrivit pentru ei ar fi un canal Siret – Marea Nordului săpat cu lingura.

Şi se mai miră unii aşa zişi esteţi de cruzimea poporului când cuţitul i-a ajuns la os! Păi aşa se coace şi dospeşte până dă pe dinafară mânia celor mulţi şi atunci măcar pentru o vreme direcţia de disipare a acestei mânii este extrem de imprevizibilă.

Nici măcar cea mai înapoiată ţară bananieră nu ar fi ridicat o statuie în centrul capitalei statului tocmai celui care a îndemnat şi a participat activ la distrugerea iremediabilă a economiei româneşti. Ei, noi am făcut-o şi p-asta! Cei care au propus ridicarea statuii din tâmpenie ţărănisto-coposo-congenitală nu au sesizat chestia că jigodia ceea afumată la miile de ţigări Kent fumate a făcut puşcărie pe timpul socialismului în mod anticipat şi pe bună dreptate fiindcă încă de pe atunci probabil vreun prezicător îl denunţase ce prăpăd va face după 1990.

Pentru distrugerea viitoare a economiei naţionale s-ar fi cuvenit să-i repartizeze în mod democratic şi convingător un glonţ în ceafă dar după cum se ştie socialismul punea în centrul atenţiei omul şi nu banul aşa că aplicau la modul consecvent principiul creştin că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci îndreptarea lui.

Dar pielea rea de copos tăbăcit în blestemăţii postbelice nu s-a dat deloc după lume şi tot a făcut până la urmă ceea ce-i fătase mintea lui chircită în colţurile împărăţiei Întunericului.

Marele noroc al poporului român a fost că Dumnezeu s-a îndurat şi el odată până la urmă de noi cei cei năpăstuiţi şi grabnic l-a trimis cu tot cu nelipsitul pachet de ţigări Kent pe acest copos ce mustea de venin şi răutate  direct în braţele primitoare a lui Scaraoski, pentru a-i fi consilier pe problema combaterii comunismului în iad.

Aşa că, prea bunule prieten care mi-ai pus această întrebare, te rog să notezi că răspunsul meu este doar în parte acesta şi nu este mult mai lung fiindcă azi este zi de post şisărbătoare mare, deci nu pot să dau drumul la înjurăturile binemeritate de acei porci de politicieni care ne-au adus în mod voit la cea mai autentică sapă de lemn…

Reclame

Un gând despre „Hahalere democratice

  1. Explicații pertinente la zugrumarea economiei românești, vândută pe nimic capitaliștilor de toate națiile. Trebuie bătut mereu pe această monedă trădătoare.

Comentariile sunt închise.