Hai noroc şi… ce-a zis Gheorghe!

Pamflet 054

Îmi plac vorbele din bătrâni vorbe rămase în memoria poporului care uneori şi-au pierdut originea de unde provin dar se potrivesc foarte bine unor întâmplări viitoare. Totuşi pentru unele mă tem că vor fi reinventate în noile condiţii apărute acum în ţara noastră. Să luăm de exemplu vorba „tace ca cimbru-n borş”, isteaţă vorbă, plină de tâlc dar în curând vom auzi spunându-se în popor cu acelaşi aplomb, „tace ca Johannis”. Da se pare că asta este calitatea sa de bază „tace ca cimbru-n borş”,  tace bine, tace apăsat, tace ca un peşte, tace mai ceva decât un pluton de filosofi la ora lor de meditaţie, tace şi iar tace demonstrând că el a descoperit  în tăcere, cu cât este egal pătratul tăcerii.

Poate vă mai amintiţi în campania electorală cum un individ insipid care încă nu s-a hotărât dacă-i place mai mult scripca sau politica, urla pe scenă la prezentarea lui Johannis, „Ciiiiine taaaace şi face” apoi dădea răspunsul tot el „Johannis”. Niciodată nu am aflat ce face el în tăcere dar eu cred că atunci când face tot ar trebui să se audă niscai icnete, scremete şi la sfârşit un oftat adânc de uşurare, fiindcă nicicând nu este mai mulţumit omul, deci în speţă şi Johannis, decât după ce se uşurează.  Niciodată nu ni s-a precizat unde face Johannis cel care tace, la tufiş, la gard, la budă?

Faţă de predecesorul său guralivul Băsescu, Johannis I-ul von Tilişca este complet bâtă   la Alba-Neagra politicii, mai ales la acea politică ce trebuie însoţită şi de un joc de glezne adecvat, pentru inducerea în eroarea a adversarului, nu regăseşti la el nimic din marele panglicar naţional, marele jongler cu vorbele beţivanul Traian, care acum s-a retras strategic în bârlogul familiei de unde tot mai împroaşcă zi de zi cu vorbe noroioase.

Traian ne-a lăsat în loc pe  Bădica Johann, care ne-a încălecat mai an şi cică se va da dus de pe capul nostru abia peste cinci. Cel puţin aşa crede el! Dacă Băsescu dansa singur în faţa întregii ţări, Johannis I-ul von Tilişca şi-a tocmit o bandă întreagă de dansatori ca la căluşari şi le-a pus pe frunte ştampila de consilieri. El este continuu obosit, fiindcă uneori trebuie chiar să scoată şi patru cinci cuvinte pe zi ceea ce îl dă gata, numai bun de trimis la Neptun, sau la Madeira, nu-i totuna? Care-i problema? Trebuie să protejăm bunătate de preşedinte care doar chibiţează de pe margini cum învârt dansul consilierii săi. Că fiecare dansează cum îl duce capul, fiecare după muzica pe care-o aude în urechile de cele mai multe ori blegi, asta-i adevărat, dar ce vreţi domnilor, doamnelor şi domnişoarelor să intre şi Johannis în horă, tocmai el care are de tăcut atât de mult? N-are decât să danseze Dan Mihalache fiindcă s-a observat că tare-i mai place să mai danseze pe marea scenă a politicii ţării acesteia. Este o minune să-l vezi cum îşi cântă şi se încântă singur  marele dansator Mihalache pe marea scenă lăsată de izbelişte de cel ales să mobileze măcar cu figura sa colţuroasă scena cu pricina.

Ce mai preşedinţi avem şi noi! Cel plecat era ticălos dar nu prost, cel venit face prostii cu ghiotura. Iar decontarea este pe spinarea bietului popor român. Nici nu contează uneori preţul. Chit că se poate arunca oprobiul corupţiei asupra tuturor românilor ambii preşedinţi au lucrat la asta cu sârg. Vă amintiţi probabil când Băsescu a mizat pe o bătălie mediatică spectaculoasă, cu mascaţi vânoşi, elicoptere de luptă vuind în noaptea neagră, arestări în masă după criteriul: ia-l şi p-ăla şi pe ăla, şi p-ăla, îi alegem noi mâine, încătuşarea zecilor de vameşi la lumina reflectoarelor, în faţa camerelor de luat vederi, etc.

Şi cu asta, iar ne amintim de o vorbă: „Maurul şi-a făcut datoria, Maurul trebuie să dispară”. O nouă rundă de Alba-Neagra, sau mă rog, de şah politic, aşa cum s-a insinuat, sfârşit cu sacrificarea pionilor, sau chiar cu a nebunilor, s-a consumat atunci. Rămâne nedezlegat şi fiţi siguri că aşa va rămâne în veci, indiferent cine va fi la putere, misterul sistemului piramidal de corupţie şi  contrabandă de la frontiere. Oare la câţi metri sub pământ o fi Codruţ Marta cel care strângea banii pentru Blejnar? Nu-i secret de stat ci de gaşcă, o gaşcă puturoasă dar bine organizată.

Băsescu a făcut defilare cu vameşii ca să-i arate de corupţi dar Johannis a făcut-o fiartă rău. Elefantul când s-a văzut în magazinul de porţelanuri a călcat în lăboaiele sale totul chiar dacă este vorba de prestigiul ţării. Jigodia păroasă nu a găsit altceva cu cale să facă decât să cheme pe primul ministru la DNA din motive josnice, pur politicianiste, ca să arate că în România toată lumea este coruptă pornind de la primul ministru în jos. Numai rahatul cu ştaif nemţesc proţăpit la Cotroceni, cel cu şase, şapte case luate dintr-un salariu de profesor (?!?) este cinstit de nu se mai poate. Crezusem că odată cu plecarea lui Băsescu s-a terminat cu golăneala de cartier. Dar ţi-ai găsit! A plecat Băsescu dar au rămas pe acolo căţeii care au fost învăţaţi să latre aşa, iar cel care tace, face… tâmpenii care se vor întoarce tot în capul lui dar şi în capul românilor, care nu sunt vinovaţi, dar o iau pe cocoaşă. 

Degeaba vă revoltaţi dumneavoastră, între pereţii apartamentului dumneavoastră, degeaba mi-am ieşit eu binişor din ţâţâni, fiindcă totul este aşa cum au hotărât alde Johannis I-ul von Tilişca, alde frumoasa ceea care mănâncă pui cu tot cu pene numită Monica Macovei şi alţii de teapa lor pripăşiţi pe banii ţării în locuri călduţe. Cui să te mai plângi? În cazul lor nu avem decât să ne amintim  o vorbă veche care spune „Rămâne ca în tren”.

Ştiţi care este originea acestei expresii? N-o ştiţi? Este destul de veche, dar nu destul de veche ca să-mi fi scăpat mie. Cică mai pe timpuri, când lumea circula doar cu trenul, un proprietar de prin nordul ţării, care avea mari probleme cu autorităţile locale şi care reclamase degeaba peste tot în judeţul său, s-a gândit să se ducă la Bucureşti, pentru a reclama direct ministrului. S-a urcat în tren şi direcţia, Bucureşti.

De la Iaşi, se urcă în compartiment un cetăţean oarecare şi aşa cum sunt oamenii plecaţi la drum lung, au intrat în vorbă ca să treacă timpul. Proprietarul i-a spus care-i of-ul său şi că se duce la ministru ca să-i facă dreptate, la care interlocutorul, după o clipă de gândire l-a întrebat: „Şi dacă nici ministrul nu-ţi face dreptate, ce faci?”. Cetăţeanul răspunse cu năduf: „Păi ce pot să mai fac, îl bag şi eu în … ceea a mă-sii şi mă întorc înapoi acasă”.

A doua zi se înfăţişează la ministru, unde spre mirarea sa, dă peste cel din tren. Nu ştiuse că de fapt călătorise cu ministrul. Acesta nu l-a mai lăsat să-şi spună păsul, ci i-a explicat: „Să ştii, că m-am gândit astă noapte la problema dumitale şi nu ai dreptate.” La care cetăţeanul, foarte amărât, îi spune; „Atunci rămâne ca în tren” şi plecă pe uşă.

Desigur, că nu mai avea nici un rost să-i repete ce spusese în tren în eventualitatea că n-ar avea dreptate. Şi vorba a rămas şi probabil va rămâne, deşi unii nu ştiu de unde provine şi chiar de ce „rămâne ca în tren”. Şi dacă tot este vorba de vorbe rămase în amintirea colectivă, nu aş putea încheia fără a aminti o urare mult îndrăgită de fostul nostru conducător de la Cotroceni când căra vârtos paharele la gură. Cică ar fi zis la fiecare pahar: „Hai noroc, şi…  ce-o zis Gheorghe!”. 

Dar ce-o fi spus Gheorghe ăla? Văd că iar v-am prins cu tema nefăcută, aşa că o să vă luminez tot eu. Cică trei prieteni din liceu, au făcut şcoala de ofiţeri, iar la terminare, unul a nimerit la artilerie, unul la aviaţie şi Gheorghe la cavalerie. Se întâlnesc ei după mai mulţi ani la un păhărel şi hai să ţină câte un scurt toast. Fiecare au introdus cuvinte folosite în activitatea lor zilnică aşa că toastul a sunat aşa:

Artileristul: Salve!

Aviatorul: Şi mii de bombe!

Gheorghe: (a zis şi el ceva din domeniul său) Hai noroc şi… sula calului.

Asta cică a zis Gheorghe dragii mei, ba încă la modul curat româneşte, nu eufemistic aşa cum am scris eu aici. Eu în încheiere vă urez: „Hai noroc şi ce-o zice Johannis”.

Dacă vreodată va vorbi şi el!

Reclame