Cum au apărut băseştii, johannii, pontacii etc…

Pamflet 057

Francezul Paul Valéry spunea că „Statul este prietenul tuturor, duşman al fiecăruia”. Dar nu ştiu ce-or fi făcut înaintaşii noştri, cum or fi făcut, fiindcă pe principiul „părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezesc dinţii” mari păcate se pare că avem noi de tras, că de la Paul Valéry citire, şi până la România guvernare, sintagma aceasta a pierdut pe drum exact jumătate din consistenţă aşa că se poate citi acum doar „Statul este duşman al fiecăruia”.

Eu ca un om de treabă cu frică de Doamne, Doamne, cu taxele şi impozitele plătite la zi, mi-am propus, ca să studiez cum a devenit carevasăzică problema, fiindcă mai pe şest, mai pe faţă, fiţi siguri că eu ţin enorm la francezul Paul Valéry şi nu aş vrea să-i fie chiar aşa terfelită opera de un neamţ oarecare chiar dacă e ditamai Johannis I-ul von Tilişca jupânul actual al României.

Şi aşa după cum mă ştie nea Costică, nea Vasile, nea Gogu ţambalagiul de la cârciuma din colţ şi probabil după cum v-aţi dat seama şi singuri citindu-mă, eu, pentru a scrie ceva, nu m-apuc să dau din prima cu toroipanul ci mai întâi trec printr-o serioasă documentare şi de abia când fenomenul respectiv a căpătat contur clar în mintea mea, trec la fixarea lui în cuvinte.

Profitând de faptul că s-au cam dus marile călduri ale acestei veri, Ponta nu se mai vaită de genunchiul paradit în jocuri profane iar prea obositul nostru prezident la fiecare trei zile tresare aşa deodată  precum calul de cavalerie când aude goarna sunând  atacul şi pleacă talap-talap spre cele zări albastre ţinându-şi strâns consoarta de mână, am trecut la treabă. Având cu siguranţă un IQ mai mare decât numărul pe care-l port la pantofi am intuit imediat că pierderea pe drum a unei jumătăţi de sintagmă gândite şi scrise de Paul Valery se datorează doar faptului că statul este populat de oameni, specie domestică gregară care s-a dovedit sursa tuturor relelor abătute asupra răbdătorului nostru Pământ. Dar cine sunt şi de unde provin membrii  acestei specii atât de nocive?

Ca fire organizată mi-am propus eu chiar de la prima oră a dimineţii ca documentaţia mea să înceapă „ab ovo” adică chiar de la începutul, începuturilor, gândind că numai în felul acesta voi ajunge la adevăr. E normal că pentru a o lua chiar de la început am făcut apel la „mama tuturor cărţilor” adică Biblia, carte ce nu poate fi pusă la îndoială, fiindcă a fost dictată secretarilor (exclus secretarelor, fiindcă ele au fost fufe dintotdeauna şi au greşit la dactilografiat) de însuşi Dumnezeu, stăpânul de necontestat al cerurilor şi pământului, a văzutelor şi nevăzutelor, a întâmplatelor şi neîntâmplatelor, a tuturor oalelor sparte şi a celor pe cale de spargere.

Şi am început cu cartea „Facerea” ca orice bun creştin care citeşte Biblia. Cu începutul, începuturilor, am dat-o în bară chiar de la începutul cărţii, fiindcă fără preaviz Biblia mi-o trânteşte franc: „Dumnezeu a existat dintotdeauna”. Sunt o fire foarte sensibilă, aşa m-a făcut răposata maică-mea (Dumnezeu s-o odihnească în pace!), aşa că m-a umflat pe loc plânsul gândindu-mă că sărmanul individ a fost dintotdeauna singur, fără mamă, fără tată, apărut nu se ştie cum, crescut de izbelişte şi precum spun psihologii, în astfel de cazuri, nu ar trebui să ne mirăm că uneori tam-nisam îi mai sare ţandăra, fără veste, din senin, chiar aşa fără noimă şi atunci ne dă la cap cu câte un car de belele colective. Ce vreţi, e normal să aibă şi el sechele ale unei vieţi singuratice fără iubire părintească, fără cadouri de Crăciun şi căluţi din turtă dulce aduşi de la iarmaroc.

După cum ne „luminează” Biblia, pe atunci nici pe departe nu se punea problema să existe un stat, un Johannis preşedinte sau un Ponta prim ministru, fiindcă Biblia spune clar: „La începutul timpurilor El era singur. În afară de El nu exista nimic. Nici măcar „lumina”, bunăoară.” E normal, zic eu, să nu fi fost lumină fiindcă nici măcar Edison nu fusese inventat.

În Biblie se spune că Universul era pe atunci un fel de „tohu vabohu” ceea ce în traducere liberă ar însemna „talmeş-balmeş”. Ia te uită, exact ca la noi în ţară, cu deosebirea că pe timpul acela, stat de drept ioc, prim ministru ioc, impozite ioc şi nu existau nici instituţii serioase cum ar fi bunăoară DNA, aşa că sărmanul Elohim (care după schimbarea numelui, fără nici o sentinţă judecătorească, a fost retehnologizat şi numit Dumnezeu) se plictisea de moarte, căsca sărmanul, scărpinându-se pe burtă şi râgâind straşnic, băşea fără să-şi facă griji că l-ar auzi cineva şi mai aţipea doar câte o veşnicie, două, fără să i se taie  din salariu.

Până la urmă când deja ajunsese la vârsta venerabilă a bărbii albe adică la vârsta la care IQ-ul este înlocuit de înţelepciune, deşi unele specimene doar îmbătrânesc şi atât, i-a căzut în sfârşit şi lui fisa, cum să iasă din pasa proastă a plictiselii cronice şi gândindu-se că nu se cade ca tocmai el, ditamai Dumnezeul cerului şi al pământului să se prăpădească în plină putere creatoare, de dor şi de urât, atunci conform principiilor marxist-leniniste, care nu apăruseră, dar pe care el le intuia, a trecut la muncă. Şi s-a apucat moşul să creeze.

Aşa este, exact cum spuneţi dumneavoastră, la puterea lui de vajnic Dumnezeu atotputernic cu normă întreagă, ar fi putut, bineînţeles, să le facă pe toate dintr-o dată. Mai ales că le făcea doar cu vorba nu cu sapa, hârleţul sau lopata. Dar se pare că el a fost primul care a pus în practică, vorba lăsată mai apoi moştenire poporului român „Nu face azi, ceea ce poţi lăsa pe mâine”.

Şi a creat moşul tot într-o frenezie şase zile dintr-o săptămână şi de abia într-a şaptea s-a odihnit, nu ca Johannis I-ul von Tilişca al nostru care şapte zile se odihneşte şi restul săptămânii lucrează spre binele poporului român.

Obosea repede cam ca şi prezidentul nostru actual după ce spunea câteva cuvinte ca să creeze ceva şi cred că pentru el era şi mai greu decât lui Johannis fiindcă nu putea merge în concediu în Madeira, nici să fie gâdilat după urechiuşă de consoartă ca să zâmbească frumos la fotograf, nici Neptunul bunăoară nu era pus pe picioare.

După cum se vede din Biblie, moşul era de fiecare dată al dracului de încântat de treaba lui, se lăuda singur, sărea într-un picior, scotea limba, făcea tumbe, că tot nu-l vedea nimeni, mai trăgea câte o duşcă de ambrozie şi nectar îndoite cu whisky, (poate de aceea mai făcea boroboaţe, oricum mai puţine fiindcă nu mai avea şi un Mihalache alături) şi se gândea siderat, cum naiba nu i-a dat în gând atâtea veşnicii de când era să se apuce de toate astea?…

Şi tot aşa a creat bunul Dumnezeu zi de zi câte ceva, până când la urmă chiar în ziua a şasea să facă una boacănă de tot.

Parcă dracul i-a luat minţile şi l-a pus ca să creeze omul, adică tocmai specimenul acela înzestrat cu înclinări spre toate păcatele cerului şi pământului, cel care mai târziu îl va înjura şi terfeli în fel şi chip chiar pe el, singurul şi marele Dumnezeu, omul, care în cumplita-i pornire spre înavuţire, va inventa statul, impozitele, taxele, amenzile, munca la negru, mita, şperţul şi ciubucul, DNA-ul, ANAF-ul, va prăsi băseşti, boci, udre, videni, berceni, Johanni, Mihalachi, Pontaci şi alte lifte din acestea, care ronţăie viaţa muritorilor de rând şi înjumătăţesc sintagma francezului Paul Valery.

Deci stimaţi cititori nu ştiu dacă să pun aici un QED dar sper că aţi urmărit cum a început calvarul nostru de azi. Totuşi, o spun doar pentru liniştea dumneavoastră, că în lumea asta mare poate pe undeva se mai arată, rar de tot, blajinul Dumnezeu cel pe care-l visăm în visele noastre ascunse şi mai există state în care cuvintele lui Paul Valéry sunt încă valabile.

Numai la noi, e ca la noi…

Reclame

Un gând despre „Cum au apărut băseştii, johannii, pontacii etc…

  1. Mie îmi place pamfletul, pentru că nu mă aplec în genunchi în fața unor închipuiri omenești, dar el va stârni sudalme din fața credincioșilor în fantasme incapabili să guste umor pe subiectul credinței lor! Dar cum lumea e împărțită în sute de confesiuni, vor fi destui cititori care să guste și umorul negru, culoarea venind de la dracu! Apropo de dracu, am descoperit o mică inadvertență în curgerea analizei activității desfășurate de Dumnezeul nădejdii omenești; În paragraful: „Parcă dracul i-a luat mințile și l-a pus să creeze omul…” se subînțelege că Dumnezeu nu era singur atunci când a creat universul, dar mai ales Pământul, ci mai avea un concurent inspirator de rele… Or din textul de mai sus se afirmă că Universul nu avea decât un singur stăpân: Dumnezeu. Atunci de unde a apărut Dracu? Inadvertență ușor de dres prin modificarea afirmației.
    În rest, pamfletul abundă în informații de toată natura, adunate din lecturile de o viață și de mult sarcasm și bună potriveală, având și un caracter pedagogic de folosință generală, ce ascunde în spatele narațiunii un travaliu ușor de închipuit, Optez pentru selecția bucății în viitoarea carte.

Comentariile sunt închise.